5 ani magici cu Ayana

In urma cu doua zile, la prima ora, in baie, mi-ai spus emotionata: "Mami, imi vine sa plang." "De ce?" "De dragoste. Pentru voi."


Din fericire, esti (si tu) atat de simtitoare, tandra si plina de emotii minunate si totodata atat de firesti pe care le imparti cu generozitate cu noi incat acesti 5 ani si 9 luni impreuna au fost o binecuvantare. Stim ca ne asteapta un drum frumos in patru, pana la un punct...
Acum iti doresti sa devii profesoara de dans. :) Iti dorim ca orice ai alege, sa fie cu adevarat vocatia ta si sa te faca fericita!

La multi ani frumosi si binecuvantati, draga noastra Ayana! Ne-ai inveselit zilele, ne-ai testat limitele, ne-ai invatat multe, ne inveti inca si ai adus magie in viata noastra! Ai atat de multa iubire de oferit, esti atat de generoasa cu surioara ta, esti hotarata si ambitioasa, stii ce vrei si ai mereu argumente greu de combatut... Uneori esti ca o raza de soare care razbate printre norii cenusii, alteori esti ca o ploaie scurta dar puternica de vara, care ne trezeste din amorteala, din rutina, ca sa ne amintim cum e sa dansam in ploaie... Cresti atat de frumos ca e o adevarata incantare sa iti fim alaturi, sa iti purtam de grija si sa te ghidam, sa te sustinem si sa te ajutam sa te descoperi si sa descoperi lumea. Multumim pentru experientele pe care ni le-ai oferit, pentru lectiile pe care le-am invatat datorita tie si pentru dragostea si caldura cu care ne umpli zilele. Speram sa fim si noi parinti buni, sa stim cum sa te indrumam astfel incat tu sa devii un OM bun, responsabil, respectuos, sa stii mereu ce vrei si sa lupti pentru visul tau.
Te iubim pana la luna si pana la soare, pana la stelele stralucitoare!
PS: Uite ce lucruri frumoase despre tine si Maya am povestit aici! ;)

"Copilul trebuie batut ca si calul...si n-o sa mai faca" sau O calatorie de cosmar

Am dus-o dimineață pe Maya la balet. Călătoriile cu autobuzul sunt plăcute in general, datorita zâmbetelor pe care fetele le împrăștie in stânga si-n dreapta si le culeg înapoi de la calatori... Se inițiază conversații, brusc toți bătrâneii zâmbăreți își amintesc de nepoței sau de vremea când copiii lor erau așa mici... nostalgii, admirație, aduceri-aminte, nesiguranța viitorului copiilor...de toate!

Când ne întoarcem, Ayana îmi cere sa-i fac poze lângă flori...ieri ploua dar nu i-a pasat. :) Ea a vrut poze.


Astăzi la întoarcere, eu si Ayana așteptăm autobuzul in stație. Vine unul in sfârșit dar fiind prea aglomerat hotărâm împreună sa-l așteptăm pe următorul. Adie un vânticel prietenos cu miros de toamna timpurie, așa cum ne place noua...
Vine autobuzul al doilea, urcam, găsim un loc pentru Ayana, se aşază frumos si îmi spune încet ca nu vede florile de pe locul acela (nu era la geam). Ii explic ca le va vedea după amiaza, când ne vom întoarce sa o luam pe Maya de la balet. După vreo doua minute, din reflex ii arat florile (asta e activitatea principala când mergem cu autobuzul, sa admiram florile de pe strada) si ea îmi spune iar ca nu le vede... Ii spun ca nu e nicio problema, sa ne bucuram ca am găsit un loc si e in siguranță, nu se dezechilibrează la vreo frâna... Atât. Nu a insistat, nu a spus-o pe ton plângăcios sau alintat, nu. Când face mofturi, recunosc. Buuun. La nici 20 de secunde după explicația mea, o "doamna" in vârstă care stătea lângă ea, pe locul de la geam, ii spune cu reproș in glas: "Te-am lăsat sa vad pana unde ajungi si pana unde ajunge mămica ta, ce face sa-ti facă pe plac...Așteptam sa vad când cedează si pana unde insiști tu. Tu trebuie sa o asculți pe mama ta... (apoi uitându-se la mine cu privirea aceea care spune "Eu știu mai bine, asculta si învață!") Copiii trebuie sa asculte si trebuie ținuți din scurt. Nu trebuie scăpați din frâu, de așa mici trebuie dresați..." O întrerup spunându-i politicos ca nu e cazul sa-mi spună așa ceva, ca fetița mea a înțeles despre ce este vorba pentru ca i-am explicat si am încercat sa pun punct. Ayana se uita usor speriata la mine...Da' de unde! Abia se înfierbântase doamna... spre disperarea mea, a continuat cu o privire tăioasa si răutăcioasă cum rar mi-a fost dat sa vad... "Copiii mei aveau program de mâncat, program de bătaie, program de culcare!" Deja câțiva oameni se uitau cu compătimire la mine... si urat la ea. Mie îmi venea doar sa o strâng tare tare in brațe pe Ayana si sa dispărem din raza ei de acțiune, sa nu mai aud astfel de povesti si sfaturi. In timp ce eu căutam disperata un alt loc pentru Ayana si mă gândeam chiar sa coboram la prima, a început sa-mi povestească cum si-a educat ea copiii... Continuă : "Când mergeam la magazin, fata mea zicea ca vrea aia si aia si aia si eu strigam la ea si o zgâlțâiam: Nu vrei nimic, ai auzit?! Nimic! Daca răstorni vreo punga din magazin sau vreun borcan, aici ti-l dau sa-l mănânci pe tot cu totul, ai înțeles?!"... Groaznic. Nu-mi venea sa cred...cu ce se lauda. "Copilul trebuie bătut ca si calul, când a greșit, l-ai bătut si n-o sa mai facă." Nu-mi venea sa cred... Serios?! Pai acum oare cine ar trebui sa vina sa va bata puțin ca ați greșit si v-ați băgat in viața mea si mi-ați stricat zenul dându-mi lecții de părințeală depășite, primitive si crude?! Cum v-ați simți daca ar apărea o autoritate a bunelor maniere si a bunei dispoziții si v-ar bate... ca doar ați greșit? Cum v-ați simți daca v-ar umili așa? Offf...si de s-ar fi oprit, ce bine ar fi fost...Si nu puteam sa zic nimic, pentru ca așa m-a educat mama - sa fiu respectuoasa cu oamenii in vârsta... si pentru ca sunt pacifista, pentru ca nu era treaba mea ce a făcut cu copiii ei... Pe mine mă interesează ca ai mei sa fie sănătoși si echilibrați emoțional, fericiți, respectuoși, responsabili, in siguranță, liberi si încrezători... In tot acest timp eu mă uitam in alta direcție ca poate poate se oprește... "Ați văzut aseară la televizor ce a pățit copilul ala de 5 ani, nu?" Eu: "Nu, nu mă uit la știri..." Ea, sa mă lămurească: "L-au luat părinții la restaurant si s-a dus lângă bazin si a murit. Pai cum sa iei copilul la restaurant? Niciodată copiii nu se duc la restaurant! Eu nu i-am dus niciodată! Copiii trebuie ținuți din scurt, altfel ii scapi din mana, Doamne ferește, si uite așa nu te mai asculta! Bătaie, dom'le! Ascultați ce va zic, ca si eu am crescut doi copii!" In sfârșit se ridica sa coboare, nu înainte de a-mi arunca o ultima observație (uitasem sa-i pun Ayanei clamita si parul aproape ii cădea in ochi...): "Si nu cu parul in ochi, fetițo, ai auzit? Ca faci strabism!" Offf...

A coborât. Ayana a trecut la geam si eu lângă ea. Am îmbrățișat-o strâns, de parca cineva încercase sa mi-o ia... "Te iubesc." i-am șoptit firesc si am pupat-o pe creștetul capului. Si apoi am lasat-o sa admire florile.

Maya, Ayana si Pestisorul de Aur

Noi, fetele, vorbim si povestim si ne intrebam si facem planuri...
O intreb pe Maya (7 ani si 4 luni) ce dorinta ar avea pentru Pestisorul de Aur daca l-ar intalni. Imi raspunde dupa cateva clipe de stat pe ganduri:
"I-as cere sa nu se schimbe nimic. Sa fim mereu ca acum. ...aaa, doar sa ne treaca tusea, sa fim din nou bine."
O intreb si pe Ayana (4 ani si jumatate), care-mi raspunde cu glas bland, zambind larg:
"I-as cere sa-mi dea o sora buna cum e Maya." :)
I-am explicat ca dorinta inseamna sa ceri ceva ce inca nu ai dar ca inseamna si sa poti pastra ceva minunat ce ai deja. Nu si-a schimbat optiunea. :)
E perfect asa.

Decizii mari, decizii marunte

          Maya si Ayana iau multe decizii in fiecare zi singure pentru ca asa le-am obisnuit de mici si asa ni se pare firesc sa le crestem...Noi le indrumam daca au nevoie, le dam raspunsuri si le sustinem dar iau singure decizii legate de povestile pe care le citim, hainele pe care le poarta, rechizitele si cartile pe care le cumparam, ordinea in care efectuam diferitele sarcini ale unei zile, cadourile pe care le oferim, isi aleg singure ce doresc sa manance la masa respectiva (Ayana prefera mereu smoothie sau banane cu seminte de canepa si susan la micul dejun), pe ce melodie sa danseze Maya la concurs (asta si pentru ca a avut libertate de alegere de la doamna instructor), ce cizme sau sandale sa cumparam, ce activitati extrascolare sa faca, ce floricele sa ude, cum sa personalizam sticlutele de apa etc. Uneori au mai gresit. De exemplu, atunci cand Maya a vrut sa-si faca desene pe fata cu carioci lavabile care s-au dovedit a nu fi chiar atat de lavabile... dar ne-am amuzat la momentul acela si dupa doua astfel de incercari a inteles ca nu e o alegere buna de distractie pentru serile de weekend...Sau cand Ayana a vrut sa iasa fara caciula, i-a fost frig si eu am scos caciula din geanta si i-am dat-o... Uneori aleg ele si isi invata lectia, alteori negociem... De cele mai multe ori a fost si este foarte bine, au invatat sa faca alegeri potrivite si sa fie responsabile. In plus, astfel ele simt ca si parerea lor conteaza, ca sunt tratate cu respect, ca le acordam incredere. Si chiar asta facem. Au nevoie sa experimenteze, sa gandeasca, sa discearna, sa traga concluzii si sa invete. Totul adecvat varstei.

      Din aceasta serie, acum cateva seri, la gustare, o alegere mai amuzanta:
Eu: "Maya, hotaraste-te rog, ce vrei la gustare: capsune sau salata verde?" (Era cu o frunza de salata intr-o mana si cu castronelul cu capsune in cealalta...)
Maya: "Cum sa ma pot hotari intre doua gustari asa de bune si sanatoase? (Da, se pare ca are mare valoare cuvantul sanatos pentru ea.) Nu pot... As putea sa le mananc pe amandoua? Crezi ca o sa ma doara burtica daca le combin?"
"Nu stiu, dar daca tu vrei sa le mananci impreuna, pofta buna! Nu cred ca o sa te doara burtica."
Si da, chiar le-a mancat impreuna: frunze de salata cu capsune. A spus ca e delicioasa combinatia...si dupa expresia de pe fata ei sunt sigura ca i-a placut. :) Si nu, nici nu a durut-o burtica. :)

Mica mea balerina

Asa cum ne si asteptam, Maya a invatat multe la cursul de balet despre care am scris si aici ...nu doar sa danseze si sa aiba o tinuta potrivita unei fetite ci si sa fie disciplinata, sa munceasca mult pentru a-si atinge scopul, sa fie recunoscatoare atunci cand cei din jur ii acorda incredere si totodata constiincioasa ca sa le rasplateasca increderea. A invatat sa lucreze in echipa: au fost si cate sase repetetitii pe saptamana si nu a lipsit decat o singura data cand i-a fost foarte rau, in rest a fost acolo mereu pentru ca stia/stiam ca totul se face in echipa, colegele ei si doamna instructor se bazau pe ea (ca si pe fiecare din colegele ei)...Niciodata nu a spus ca nu vrea sa mearga sau ca s-a plictisit sau ca a obosit...Mereu intreba doar: "Cand mai avem repetitii?" Pentru ca ii place enorm, pentru ca si atunci cand mananca ea se ridica de pe scaun mestecand si face piruete sau diversi pasi si se reasaza pentru cateva secunde sa mai ia ceva din farfurie si cu mana libera danseaza...si parca toata gratia si dragalasenia din tot corpul ii aluneca atunci in manuta aceea care face miscari duioase in aer, asemeni aripilor de ingeri...

A invatat ca prietenul la nevoie se cunoaste in situatiile cand noi nu o puteam duce/aduce la cursuri si o duceau fie fratele meu, cumnata mea, fie nanul Ayanei (Multumim mult tuturor!!!)... A invatat ca atunci cand ne dorim din tot sufletul ceva, trebuie sa muncim si sa facem sacrificii sa obtinem ce ne dorim sau sa ajungem acolo unde dorim... A invatat sa se adapteze oricaror conditii si sa dea tot ce are mai bun... A invatat sa-si invinga emotiile si sa se prezinte in fata unor straini si nu oricum, ci dansand, sincronizandu-se cu alte 5 fete (asta la concursuri caci la spectacole sunt mai multe pe scena) si mai ales tinand cont in acelasi timp de o sumedenie de detalii...capul sus, varful intins, privirea inainte etc. A invatat sa accepte ca greseste si ca trebuie sa fie mai atenta, a invatat ca daca primeste laude nu inseamna ca munca s-a sfarsit, ca pentru tot ce primeste trebuie sa ofere si ea... A descoperit ca exista zile in care din cauza orelor prelungite de antrenament nu-i mai ramane timp pentru povestile de seara sau pentru joaca cu sora ei si totusi se culca fericita si entuziasmata... A inceput sa invete (mai avem de lucru aici) ca nu poti sa castigi mereu dar ca experienta conteaza intotdeauna, ca este o mare realizare sa te prezinti onorabil la un concurs national... A invatat ca fiecare o ajutam cu ce putem dar ca munca ii revine ei, la fel si medaliile...  Toate acestea si multe altele le-a invatat pentru ca are un instructor deosebit, care aproape ca s-a mutat la sala de dans pe perioada pregatirilor pentru concursuri, o doamna minunata care stie sa-si ofere oricand timpul si harul pentru copiii talentati si constiinciosi...  Multumim din suflet, Dana Baciu!!!

Locul II la Galatz Dance Fest

Mica mea balerina pe scena Teatrului National al Copiilor Bucuresti, la Bucharest Dance Competition

Nu doar Maya a avut de invatat din aceste experiente ci si noi, parintii... Dar asta e alta poveste. :)

Calendar de Advent

Anul acesta am ales si eu sa renunt la clasicul calendar cu figurine mici de ciocolata si am ales o varianta mai antrenanta, interesanta, sanatoasa si frumoasa!

Intai si intai am cumparat calendare de Advent de la Lidl (unul cu saculeti pentru Ayana si unul cu şosetuţe pentru Maya). Pana aici, simplu (desi ne-am plimbat de la un magazin Lidl la altul caci se epuizasera, ca tot ce e frumos, inedit si/sau ieftin la Lidl...). Marea intrebare a aparut acasa, cand le-am desfacut: unul lung de 2.6 m, celalalt inca si mai lung, peste 3m... Unde le agăţăm? Cum facem sa fie frumos, practic si durabil? Dupa mai multe scenarii, am ales sa le taiem si sa le lipim pe braduti. Am confectionat bradutii din trei parti triunghiulare pe care le-am invelit in hartie creponata verde, apoi am lipit cu lipici textil săculetii/şoseţelele de braduti si la final bradutii de pereti cu silicon. Ultimele doua activitati au fost efectuate de tati, restul le-am facut eu sub atenta observatie a asistentei mele, Ayana. :) M-a ajutat cum a putut ea mai bine si tare cuminte a asteptat sa le termin...ca sa nu mai spun cat de mult m-a incurajat si cat de incantata era de cum iesea totul... :)

Acum urmeaza partea mai interesanta... In fiecare zi fetele vor descoperi cate o surpriza care nu va fi neaparat ceva dulce ci o activitate pe care sa o facem impreuna. Ce îi incanta pe micutii nostri cel mai mult? Timpul petrecut cu noi, asadar luna decembrie va fi o luna petrecuta si mai mult in familie... Vor gasi si indicii de genul "Cauta in cutia de pe masa", "Cauta pe scaunul de la fereastra din birou" etc unde vor gasi diferite obiecte/ surprize : perforatoare cu formele preferate, pixuri, carti, sabloane, stampilute, ascutitoare, figurine mici etc. Din cand in cand vor primi si ceva dulce iar in anumite zile vor gasi de doua ori cate o surpriza. :) Pentru ca merita si pentru ca-mi place sa le rasfat in luna decembrie.

Acestea sunt o parte din bileţelele pe care le vor descoperi unul cate unul, in fiecare dimineata.

 

Anul viitor vom avea patru astfel de braduti pentru ca vrem si eu si tati cate unul. :)
Pana la Craciun, avem bucurii in fiecare zi, pentru ca fiecare zi este un dar pretios de la Dumnezeu. Asadar, sa ne bucuram impreuna!

Jocul de-a designerii de interior

Un joc care pare simplu (si este ieftin) dar care ofera multiple posibilati de joaca atat fetitelor cat si baietilor. Locuinta este un joc care cuprinde 13 planse A4: sapte cu fiecare camera in parte si sase planse cu  38 de jetoane cu mobilierul potrivit pentru fiecare incapere (pe care trebuie sa le decupati inainte de inceperea jocului).

Nu exista reguli :) Fiecare copil isi alege una sau mai multe camere pe care asaza mobilierul dupa bunul plac! :) Noi ne-am gandit sa ne jucam de-a petrecerea si am desenat si alte obiecte de decor, vesela si mancare pentru petrecere...

Ore in sir si-au imaginat, au purtat conversatii, au cantat si Multi ani traiasca! :) S-au gandit sa-si aduca si jucariile cele mai mici (personaje, animalute etc) din lemn, cauciuc sau plastic si veselia s-a prelungit. Puteti comanda jocul pe Libris.ro, costa doar 12 lei, nu se percep taxe postale si daca o sa va placa, mai sunt doua mape din aceeasi colectie: Cu ce calatorim si Cu ce ne imbracam.

Spor la joaca! :)

Gesturi simple, impact puternic

Tot ceea ce facem in fata copiilor nostri, indiferent daca este pentru ei sau nu, va avea un impact asupra lor mai mare decat credem noi. Ma bucur sa descopar asta de fiecare data dar ma si pune pe ganduri...oare de cate ori am facut ceva gresit si ele au fost martore? Oare ce mesaje gresite le-am transmis?
Deocamdata voi povesti doua exemple pozitive, de care vreau sa-si aminteasca si Maya dar si eu peste ani... Intr-o dimineata, Maya trebuia sa duca la scoala jucaria preferata - in cazul ei, o pisica pe care o cheama Pisi. Maya o aranjeaza mereu pe Pisi cu zgarda (o bratara din plastic) si clamita/ fundita la ureche, ambele asortate cu imbracamintea ei (a Mayei). In aceasta dimineata, eram gata sa iesim pe usa, cand Maya si-a dat seama ca zgarda lui Pisi era roz si nu rosie precum clamita... A inceput sa caute de zor, tot mai impacientata ca nu gaseste "zgarda" rosie. Ii spun "Vrei sa-ti dau bratara mea rosie sa i-o pui la gat ca zgarda?" Maya, incantata: "Da, ce idee grozava! Chiar mi-o dai?! Mami, e asa de bine ca pot conta pe tine mereu!!!" si evident, urmeaza imbratisarea... Asa cum vorbele si mai ales faptele mele au impact asupra ei, acum a venit timpul ca si vorbele ei sa aiba un impact puternic asupra mea... Da, mereu poate conta pe mine... Cat ma bucur ca a tras concluzia aceasta fie chiar si dintr-un fleac (pentru ea o mare problema) si ca vorbele mele nu raman doar vorbe... Ii repet din cand in cand ca orice-ar fi, sa aiba incredere in noi si sa ne spuna ce o framanta, ce problema are, ce greseala a facut, ce dorinte are. Trebuie sa o ajut sa-si mentina convingerea ca orice-ar fi, se poate baza pe mine, pe noi. Este in puterea mea, a noastra.


A doua intamplare s-a petrecut chiar de ziua mea, duminica. Am luat-o seara de la balet si in drum spre autobuz, m-am oprit sa intreb un baiat de vreo 10 ani care cazuse (si de care rasesera cativa adolescenti din spatele lui) daca se simte bine, daca are nevoie de ceva si daca il impinsesera baietii sau a cazut singur... Maya, care a observat ca ba mai ajut o batranica, ba conduc pe cineva confuz care nu gaseste un loc anume, sau altele de care nu-mi amintesc, constata: "Mami, tu esti asa de buna cu unii oameni!". Nu sunt bunatatea intruchipata, am si eu momente cand ma supar pe oameni pentru ceea ce fac, cand ma grabesc sa judec dar ma opresc repede, cand ma enervez... Dar Maya a vazut esentialul si asta imi da sperante din nou ca ea va ajuta ca lumea ei sa fie mai buna... Odata m-a intrebat: "De ce l-ai ajutat pe domnul acela?" Si i-am raspuns simplu: "Pentru ca avea nevoie de ajutor."
Toti copiii nostri pot schimba lumea in care traim, in care vor trai ei insisi, daca ii indrumam prin gesturile noastre. Mai importanta decat sfaturile si teoria este practica.

One moment in time...

Ce frumos si eliberator este sa te poti opri din ce faci, sa-i prinzi obrajorii copilului tau in maini si sa-l privesti in ochi, sa simti cum iubirea lui si a ta fata de el te vindeca de tot si toate, te umple de forta si energie, de lumina si caldura... E de ajuns sa fii acolo, sa-l privesti, sa-i vorbesti, sa-l asculti... Copilul tau este minunat exact asa cum este el. Este unic si nu vrea decat timpul si iubirea ta. Toate celelalte aspecte din viata lui depind de timpul tau si de iubirea ta neconditionata. Fii acolo, pentru el si pentru tine.
PS: Multumim, tati, pentru poza...este jocul nostru cu nasucurile, pe care-l facem de obicei si impreuna cu Ayana, care insa dormea in masina in momentul acela...


(La Bisoca, jud. Buzau, un colt de rai...)

Acum si aici. Atat.

Dupa o zi incarcata cu patru meditatii, cu fetele acasa (pus la masa, strans, pus iar la masa, iar strans, da-le jos cartile din biblioteca, pune-le la loc si da-le altele etc), cu Maya bolnavioara (a avut o entorsa pe care am tratat-o in doua zile datorita miraculoasei Arnica) plus o serbare si-o programare la stomatolog, seara ne pregatim de culcare. O aud pe Maya in baie cum inventeaza un cantecel in timp ce ne asteapta s-o scoatem din cada. In timp ce ma amuz ascultand-o, o rog pe Ayana sa se intoarca cu spatele la mine in pat sa-i impletesc o codita pentru ca e foarte calduroasa si noaptea transpira cu parul desfacut. Si in timp ce-i impletesc codita ma aud zicandu-i "Hai sa-ti impletesc rapid codita ca ma doare tare tare spatele si-s obosita si mai am si mancare de facut dupa ce va culcati... Abia astept sa cresteti mari si sa fiti independente..." Si  m-am oprit. Hotarasem cu ceva ani in urma sa nu ma las prada gandurilor de genul "Abia astept sa creasca fetele sa avem si noi timp pentru una, alta...sa nu mai depinda atat de mult de noi etc.". Si uite ca sub influenta oboselii mi-a iesit porumbelul, mai liber ca niciodata. Nu, nu, nu. Nu abia astept, vreau sa ma bucur de fiecare zi petrecuta cu voi chiar daca zilele seamana atat de mult intre ele (si totusi emotiile sunt atat de diferite) si o iau de la capat in fiecare dimineata intrebandu-ma oare ce ne mai asteapta azi. Stiu ca mai tarziu, de acesti ani imi voi aminti cu cel mai mare drag si voi dori sa ma intorc in timp, sa va vad alergand prin casa, sa vad aud chicotelile, sa va vad uitandu-va pe carti, jucandu-va, modeland plastilina, imbracandu-va singure pentru nu-stiu-ce bal mascat inventat... O sa-mi fie dor sa ma chemati la vreun spectacol de-al vostru organizat in sufrageria noastra, cu tati DJ, o sa ma simt vinovata ca de multe ori v-am tot amanat pentru ca aveam de intins rufe sau de facut vreo treaba in bucatarie si o sa-mi amintesc mereu de intrebarea Mayei: "Dar ce e mai important, mami, treaba sau noi?!"... pentru ca stiu ca nu veti fi mereu ale mele suta la suta...iar acum cand sunteti, vreau sa ma bucur de acest privilegiu, de aceasta binecuvantare dubla... Si va ajut sa va imbracati in rochii de balet si sa dansati special pentru mine, si va pictez pe fata pentru carnaval, si ne asezam toate trei in jurul unei carti magice si citim, si desenam ce ne dorim cel mai mult sa facem weekend-ul viitor, invatam engleza si franceza, faceti lectii de geografie si istorie cu tati si facem un puzzle, ba nu, doua, ba nu, chiar trei... si ascultam muzica si dansam... si ne uitam pe poze mai vechi si va povestesc despre voi, despre noi 2+2 si restul lumii, si va spun ca mereu veti fi fetele noastre dragi, ca mereu va veti avea una pe cealalta si veti fi cele mai bune prietene... si ne uitam cu tati la un film fantastic, sau faceti clatite cu el, sau salata si briose cu mine. Stiu ca viata voastra nu va fi mereu roz, ca incet incet vom parasi taramul zanelor si al printeselor si ca uneori va va fi greu (cum am scris si aici, in aceasta Scrisoare pentru vremuri grele) dar acum, daca dam deoparte racelile inerente, micile accidente, dezordinea, milioanele de haine de spalat, jucarii de reorganizat, bucatele de plastina de recuperat, micile conflicte dintre voi si altele, totul este minunat. Viata cu voi este o provocare continua si acum, cand ii impletesc Ayanei codita pentru culcare, retrag cele spuse referitor la independenta voastra si vreau sa traiesc clipa... sa-i mangai fiecare suvita pe care o trec peste cealalta, sa-mi infasor carliontii ei superbi peste degetele mele (fara sa mai observ ca trebuie sa-mi fac si unghiile tot in noaptea asta), sa ma gandesc cu recunostinta de cate ori am avut ocazia sa va imbratisez, sa-mi sariti voi in brate, sa ne gadilam sau sa ne jucam, sa ne plimbam de manuta, sa citim si sa ne intrebam curioase oare ce mai urmeaza, sa ne imbracam frumos pentru vreo petrecere. Si tot cu recunostinta si incredere ma gandesc la toate momentele viitoare in care va voi ajuta sa va prindeti parul, in continuare pentru gradinita sau pentru scoala, pentru diferite evenimente fericite, apoi cum va voi observa discret cand va veti aranja voi singure pentru prima intalnire...si de-acolo deja e prea departe... Ma intorc aici, acum si cu emotie in glas ma indrept spre baie. "Hai Maya, esti gata? Piciorul e bine, da?" si ne imbracam in pijamale sau in ce alegeti voi sa dormiti in noaptea aceasta, ne imbratisam, ne declaram iubirea infinita si ne culcam. De fapt, voi va culcati, eu mai stau pana dupa miezul noptii sa fac mancare si sa-mi ascult gandurile...si apoi sa-mi fac si unghiile, caci in somn e singura perioada cand pot sta cu mainile relaxate, fara sa fac nimic, dandu-i lacului de unghii sansa sa se usuce asa cum trebuie. Dar, la fel ca tati, nu ma bag niciodata in pat fara sa trec intai pe la voi, sa va vad cum dormiti, sa va ascult respiratia si sa va savurez cu totul... Viata mea nu este departe, nici in trecut sau in viitor, este acum si aici, cu voi trei. Atat.

Scrisoare pentru fiicele mele, in caz de vremuri grele...

Dragile mele Raze de Soare, oricat de mult ma straduiesc sa va cresc echilibrate din punct de vedere emotional, stiu ca veti trai momente in care totul va parea ca se duce la vale...cu voi cu tot. Va scriu aceasta scrisoare pentru acele zile gri, grele, groaznice (toate incep cu gr...curios). As vrea sa stiti ca totul are o rezolvare si ca totul se intampla pentru ca voi sa va dezvoltati intr-o directie, sa evoluati spre voi cele adevarate, cele ascunse inauntrul vostru dar care veti iesi la suprafata puternice, calde, intelepte... Va rog sa nu va refugiati in vicii ci sa transpuneti aceste incercari grele in desen, muzica, scris...in orice mod frumos si constructiv de a trece peste... Puteti chiar sa va luati o carte si un CD preferat si sa mergeti una la cealalta (daca nu vom mai locui impreuna). Mereu sa va bazati una pe cealalta si sa va ajutati reciproc neconditionat. Sau puteti sa veniti la noi, la mama si la tata...promit sa nu pun intrebari daca nu sunteti pregatite sa vorbim ci doar sa sorbim impreuna o ciocolata calda sau un ceai si sa ascultam Mozart, rock, valsuri vieneze sau ce mai vreti, sa stam "culcuşite" toate trei si sa inventam povesti ca atunci cand erati mici, sa ne uitam la comedii romantice, sa dansam... sau orice veti dori. Asa cum voi ma inveseliti acum si tu, Maya -suflet pretios, imi atragi atentia ca e important ca suntem cu totii impreuna si ca avem iubire si sanatate, la fel promit sa va inveselesc si eu si sa va arat mereu ce conteaza cu adevarat. Cu totii trecem prin perioade grele, uneori din cauza noastra, alteori din cauza celor din jurul nostru. Oricare ar fi cauza, va rog sa cautati rezolvarea si daca nu o descoperiti, atunci sa gasiti in voi puterea sa treceti peste, sa lasati ranile sa se inchida...si sa va amintiti ca totul este trecator. Mai ales cele rele ;)

Cat de usor se transforma acel echilibru interior in amintire, eu va pot spune, mi se intampla si mie... Cat de usor este sa fii zdruncinat si sa ti se intoarca lumea cu susul in jos, si asta stiu... Dar mai stiu si ca poti sa te reechilibrezi, si o iei de la capat, si muncesti cu tine insuti din nou si te concentrezi doar pe acele aspecte din viata ta care te fac fericit. Si stii ca va trece si asta...si ramane doar sa-ti inveti lectia si sa-ti vezi mai departe de drum si de tine. Si speri ca data viitoare vei fi mai pregatit, mai indiferent sau mai puternic. Si nu, nu te poti consola cu ideea ca tot trebuie sa apara ceva undeva, ca nu poate fi totul perfect... Asta nu te incalzeste cu nimic. Poate fi totul bine si frumos, asa cum era ieri...si alaltaieri... si in zilele de dinainte. Vreau sa stiti ca lucrurile pentru care merita cu adevarat sa lupti nu sunt de fapt lucruri...sunt sentimentele voastre frumoase, sunt respectul fata de sine si fata de aproape, sunt sanatatea, iubirea, prietenii adevarati si membrii familiei. Sa respirati adanc, sa va amintiti de vremurile bune, calme si vesele atat cat sa va dea rabdare pentru ce va urma in procesul de vindecare dar sa nu ramaneti ancorate in trecut. Si orice-ar fi, ORICE, sa nu uitati ca eu, mama voastra, inainte de a va judeca, voi cauta o solutie sa va ajut. Si atunci cand veti avea nevoie de sprijinul meu, exact asta veti primi, sa nu va temeti ca inainte sa va ofer ajutorul meu, va voi reprosa greselile inerente. Nu! Sa veniti la mine cu inima deschisa, mereu, orice-ar fi. Vreau sa tineti minte cum uneori se intampla de trei ori pe zi sa varsati din greseala apa/iaurt/inghetata/mancare pe voi, pe haine, pe masa sau pe jos, din joaca si din neatentia specifica varstei si veseliei voastre. Si noi ce facem, eu si tati? Cautam repede solutia (servetele, prosopele, mop si altele, dupa caz) si niciodata nu va certam pentru asta pentru ca este involuntar, chiar daca se repeta...si oricine poate gresi (desi evident ca ne suparam in sinea noastra dar pe situatie, nu pe voi!). Iar privirea voastra vinovata si speriata cu atat mai mult ne impune sa ramanem calmi pentru ca in momentul acela aveti nevoie de noi, nu de nervii nostri. Desigur, urmeaza  tragerea concluziilor si atragerea atentiei pt viitor, pe un ton calm si oarecum complice... Ideea este ca la fel vom proceda mereu, asa ca puteti apela la noi pentru orice, impreuna suntem o echipa si vom depasi toate obstacolele. Promitem, amandoi. Pentru ca (printre altele) de aceea ne-ati ales pe noi sa va fim parinti. Si va multumim pentru asta. 

Vegana fericita in apropiere de lumea dezlantuita :)

Am implinit un an de cand sunt vegana. :) Imi doresc sa fiu mereu bine ca acum, sa ma hranesc corect caci mi-e bine si trupeste si sufleteste.

Acest post se adreseaza celor care isi doresc sa manance mai sanatos, celor care cred ca atat carnea cat si produsele lactate fac mai mult rau decat bine, sau celor care sunt doar curiosi. Nu vreau sa creez polemici, este doar alegerea mea, nu impun nimanui nimic. Imi este foarte bine asa si nimeni si nimic nu ma poate convinge sa mananc din nou carne, branza sau lapte... Cred ca raul din carne e mai mare decat eventualele substante cu care sunt stropite legumele si fructele pe care le consum (e mai greu sa mananci doar organic)... Cred cu convingere ca proteinele vegetale pe care le consum sunt de o calitate net superioara celor din carne...Starea mea de bine este cel mai puternic argument.
Cum m-am hotarat? Citeam cu admiratie cum Olivia Steer, Cristela Georgescu, Ligia Pop sau Corina Bacalu mananca doar hrana vie, curata si sanatoasa... Intotdeauna mi-au placut legumele si imi doream sa devin macar vegetariana dar ma tot cramponam de ideea gatitului separat, ma gandeam ca va trebui sa gatesc separat pentru mine, separat pentru Cosmin si fete... Apoi mi-am dat seama ca oricum fac asta, oricum nu mancam la fel, pentru ca eu mananc sanatos, fara grasimi incalzite la mai mult de 40 de grade, fara faina alba, fara zahar, fara preparate cu E-uri, fara salamuri si altele... Fetelor am incercat mereu sa le dau mancare sanatoasa, astfel ca ele mancau mai mult de la mine dar si de la Cosmin (care nu mananca nici el foarte nesanatos, insa nici nu se apropie de veganism :)...). Asa ca am citit pareri pro si contra, dezbateri, studii si am zis "Gata, de maine sunt vegana!" Aici as vrea sa specific un lucru pe care l-am constatat, si anume ca daca esti hotarat de la inceput sa fii in tabara anti-veganism (fie de teama ca nu vei reusi, fie dintr-o comoditate, fie ca ai citit Vulpea si strugurii si-ti place sa spui "Nu-mi strepezesc eu dintii cu-aceasta agurida!"), oricate documentare vezi, oricate studii citesti, oricate marturii ale oamenilor citesti, tot ceea ce vrei tu vei crede... Vei gasi mereu argumente care sa te convinga de un lucru sau altul. Este valabil si in alimentatie, si in medicina, si in religie...
Sa revenim...daca nu v-ati plictisit inca :) De a doua zi pur si simplu nu am mai gustat carne, oua (care imi faceau mereu rau), branza, lactate (desi inainte mancam mereu dimineata lapte degresat cu fulgi de ovaz...) Am inceput sa-mi fac salate in care adaugam seminte de floarea soarelui, de dovleac... salate din orice legume, de exemplu conopida si brocolli crude sunt foarte gustoase. Am descoperit legume si pseudo-cereale gustoase, am facut mancaruri noi, pe care nu le mai incercasem niciodata... Am inventat si adaptat retete pt micul dejun, am combinat ingrediente sperand sa iasa bine... La inceput a fost mai greu, trebuia sa-mi stabilesc meniul dinainte ca sa nu fiu tentata sa pun mana repede pe cascavalul din frigider, mi-era foame si trebuia sa ma misc rapid sa fac salata sau legume la woc/dry cooker/cuptor... Am descoperit pe Facebook oameni minunati care sunt vegani, gasesc pe grupurile de profil retete noi, informatii utile... Nu reusesc sa mananc mai mult de 50-60 % crud (mai ales iarna) insa tot ma hranesc sanatos. Am hotarat sa-mi fac mancare gatita sa am aproape zilnic si astfel ca am mereu supa de legume acrita cu zeama de lamaie sau ghiveci de legume, supa de linte sau salata de naut cu maioneza vegetala. Am mereu in frigider/congelator legume diverse si fructe pentru salate sau smoothie-uri, am in camara quinoa (da, e scumpa, veti zice -44 lei/kg- insa o folosesti la mai multe mancaruri, se umfla mult si este atat de pretioasa...), amaranth (ieftin si bun), linte, fasole si naut, nuci si migdale, miez de floarea soarelui crud, seminte de canepa etc. Daca esti vegan nu inseamna ca mananci paine cu margarina si cartofi la greu. Nu, nu, nu. Ma feresc de alimentele despre care am tot citit ca ar fi modificate genetic (porumb, soia, cartofi chiar), nu le am in casa pentru ca oricum nu le consumam de ani de zile de cand l-am descoperit pe Montignac care mi-a aratat cum sta treaba cu indicele glicemic si combinarea alimentelor. Mananc fructe mai rar pentru ca am o problema de greutate de care nu am scapat si zaharul din fructe ma ingrasa... Mananc grasimi bune din uleiuri presate la rece sau nuci crude, migdale, caju etc. As scrie la nesfarsit dar stiu ca asteptati de fapt cateva exemple de meniu, sa va convingeti daca e de voi sau nu acest stil de viata... Mai fac si greseli, nu combin mereu alimentele corect, insa starea de sanatate este buna si caut sa imbunatatesc mereu tot ce fac.

Inainte de toate, cateva stafuri de care-mi amintesc acum pentru orice gen de alimentatie, daca veti consuma vreodata alimentele in cauza:
- toate semintele, nucile, alunele de padure, caju, migdalele, nucile braziliene se mananca crude. Ba mai mult, unele dintre ele se hidrateaza bine cel putin cateva ore (migdalele cam 12 ore ca sa iasa bune-bune iar nucile romanesti 24 de ore) si vor fi mult mai usor digerate, nu veti avea probleme cu fierea si sistemul digestiv va va multumi. Prin inmuierea nucilor si semintelor in apa veti ajuta la neutralizarea inhibitorilor de enzime, dar si la producerea de noi enzime care la randul lor stimuleaza producerea mai multor vitamine (in special a celor care fac parte din complexul B).  Nu va temeti, gustul lor va fi mai bun dupa hidratare, vor fi mai untoase si mai aromate, nucile vor avea gustul nucilor verzi iar migdalele vor fi atat de gustoase incat dupa aceea cele uscate nici nu va vor mai atrage.
- quinoa, amaranthul se hidrateaza bine cel putin 2 ore in apa cu zeama de lamaie inainte (eu pun cam jumatate de lamaie la doua-trei maini de quinoa/amaranth). Quinoa germineaza foarte repede si daca nu o fierbeti (20 de minute) o puteti presara in orice salata, este foarte hranitoare.
- semintele de chia sunt bogate in minerale, acizi omega-3, antioxidanti si in proteine complexe si pot fi consumate fie in amestec cu un shake/smoothie de capsune/zemura/banane/mar sau ce vreti voi, fie lasate in apa simpla pe care apoi o beti (cu tot cu seminte, evident) fie adaugate in supa care sa nu fie mai fierbinte de 40-50 de grade. Se lasa vreo 20 de minute sa se hidrateze (isi maresc volumul, absorbind mult lichid) si apoi se consuma cu voie buna. Contin de cinci ori mai mult calciu decat laptele, de 3 ori mai mult fier decat spanacul, de 2 ori mai mult potasiu decat bananele si multe altele... Se consuma 1-2 lingurite pt copii si 1-2 linguri pt adulti pe zi. Nu sunt ieftine (15 lei/200g pe driedfruits.ro) dar nu se consuma toate intr-o zi.
- fructele uscate -curmale, smochine, caise, stafide, coacaze, prune- pe care le folosesc la indulcirea diverselor preparate le inmoi intai in apa calda, schimb apa si pun alta, abia apoi le folosesc. Unii producatori folosesc sulfiti si zahar/sirop de glucoza si astfel ma straduiesc eu sa ma scap de intrusi :)
-leguminoasele -linte, fasole, naut- e bine sa fie tinute in apa minim 12 ore inainte de fierbere. Nautul trebuie fiert 2 ore. Orice mancare cu aceste bobite va fi delicioasa, satioasa si sanatoasa. 
- nu va speriati de preturi, nu costa mult sa mananci sanatos. Pana la urma ati vazut cat costa kg de cascaval sau de carne... Costa mai mult sa repari problemele, sa te vindeci de boli...Verdeturile, legumele, fructele si semintele nu le consumam in cantitati mari si energia pe care o veti simti dupa fiecare masa (in locul senzatiei de somn care se instaleaza dupa o masa cu carne) va merita.

Cu siguranta va intrebati daca mi-e pofta de ceea ce nu mai consum... Ocazional, am consumat inghetata (fac si eu, vegana, care este foarte buna, insa sunt pofticioasa rau) si tort la aniversari...de vreo cateva ori pizza vegetariana cu mozzarella... De doua sau trei ori, la inceput, cand mergeam la parintii mei in vizita miroasea a gratar...nu as fi gustat nici in ruptul capului, dar imi placea mirosul, atat. Cu timpul insa a disparut si aceasta placere/pofta. Nu am pus gura pe carne sau preparate din carne de un an.  La orice masa servita la cineva acasa gasesti si niste legume (salata vara, muraturi iarna) sau fructe. In plus, poti spune ca ai mancat acasa si inca nu ti-e foame, daca nu gasesti nimic pe gustul tau. In caz ca nu vrei sa superi gazda care tot insista, iti pui in farfurie 2-3 felii de cascaval si inca ceva si le tot tai bucatele si le intorci acolo cu furculita si cutitul si te prefaci ca mananci si bei cate-o gura de apa :)) Slava Domnului, inca nu am fost in situatia asta, prietenii si familia unde mergem au mereu ceva "de post". De sustinut, unii m-au incurajat, altii au incercat sa ma descurajeze. Asta e ca si o imagine pe care am vazut-o pe net la un moment dat: 
- Ma duc sa fumez o tigara.
-OK.
-Ma duc sa ma-mbat.
-Ok.
-Ma duc sa mananc la McDonald's.
-Ok.
-Am devenit vegan.
-O, nu, te poti imbolnavi, poti chiar sa mori, stii? 
Brusc, atunci cand spui ca esti vegan, toti devin experti in nutritie...

Mai tarziu astazi sau maine voi scrie cateva exemple de meniuri ca sa va faceti o idee... Sper ca nu v-am plictisit prea tare. 
ps: Fetele mananca si ele multe din ceea ce mananc eu, la fel si Cosmin, dar el nu renunta la carne, oua, branza. Fetelor nu le impun restrictii, au libertate, insa incet incet vad ca incep sa faca alegeri bune, mai ales Maya, care ar prefera oricand o salata in locul unei fripturi, de exemplu.

Weekend senin tuturor!

Amintiri frumoase: concerte, spectacole, teatru, balet...

In urma cu mai bine de 15 ani, a venit mama intr-o zi de la Galati si ne-a zis, mie si fratelui meu: "Gata, nu mai stam in Tecuci, ne mutam la Galati!" Am fost foarte surprinsi si curiosi sa aflam detalii. "Pai aici n-avem nici teatru, nici patinoar, nici cinema, nici Zilele Tecuciului... nimic! Ne mutam in Galati." Si asa a fost... si datorita mamei mele, care a privit lucrurile in perspectiva si cu mult curaj, din 1998 avem acces la Teatre, la concerte diverse, la patinoare, la cursuri de tot felul, la evenimente de tot felul. ( Intre timp s-a dezvoltat si Tecuciul, se organizeaza concerte si evenimente, exista acum Zilele Tecuciului etc. )

Sarim peste evenimentele in aer liber la care am mai fost din cand in cand, nu prea ma incanta... la fel, nu mai vorbesc despre Gradina Botanica sau Gradina Publica, despre Faleza Dunarii...acestea vor fi mereu acolo, la indemana :).

Ce merita insa amintit, ca sa nu uitam peste ani, voi trece in revista aici, in jurnalul nostru electronic si...public. :)

In primul rand (pentru ca s-a intamplat primul) este concertul lui Horia Brenciu de acum doi ani despre care va spuneam aici . Daca la Madonna (am scris aici despre concert) si la Shakira (am scris aici despre concert) am facut efortul de a merge pana la Bucuresti, pe "ai nostri" ii asteptam cuminti sa vina la Galati...

Anul trecut am fost la concert Loredana, un super show, ne-am incarcat bateriile si ne-am bucurat sa descoperim cat de tanara se mentine Loredana, cat de in forma este si cat de bine continua sa cante live si sa interactioneze cu publicul...

Tot anul trecut am fost la piesa de teatru Maitreyi, unde aproape ca am respirat odata cu Maia Morgenstern, am descoperit-o pe Ailyin Cadir, l-am urmarit cu interes si pe Vlad Zamfirescu...un spectacol de muzica si culoare, multa iubire, multe lectii de viata intr-o singura seara minunata...pe care am savurat-o din plin.

Spectacolul are la baza o dramatizare dubla, realizata dupa romanul ,,Maitreyi” de Mircea Eliade, cu interventii din ,,Dragostea nu moare” de Maitreyi Devi, fiind prima data cand aceste doua puncte de vedere se intalnesc pe o scena de teatru. 

Distributia:
MAIA MORGENSTERN – Maitreyi la 60 de ani
AILYIN CADIR – Maitreyi la 16 ani
VLAD ZAMFIRESCU – Mircea Eliade
DORU ANA – Narendra Sen, tatal lui Maitreyi
ANCA SIGARTAU – Srimati Devi, mama lui Maitreyi
JASMINE ILIESCU – Chabu, sora lui Maitreyi in varsta de 8 ani
CARLA MARIA TEAHA – Lilu, verisoara lui Maitreyi
MARIUS CHIVU – Mantu, verisorul lui Maitreyi
RADU MICU – Harold, prietenul lui Eliade
 TEODORA CALAGIU – servitoarea
Coregrafia: Carmen Pesantez
Scenografia: Adina MastalierDramatizarea
Regia artistica: CHRIS SIMION

Anul acesta Maya a fost premiata (locul II) la un concurs de desene organizat de Europe Direct. Pentru a-si primi premiul, a urcat pe scena Teatrului Muzical. Mi-a trezit amintiri, m-am intors in timp, cand veneam cu autocarul de la Tecuci ca sa-mi primesc premiile si diplomele la olimpiade...nevenindu-mi sa cred ca acum asist la premierea propriului copil, cand mai ieri eram eu insami un copil... Aproape ca nu mi-a venit sa cred cand am vazut reactia prezentatorilor si a celui care trebuie s-o premieze pe Maya cand au vazut-o(vicepresedintele Consiliului Judetean chiar a luat-o in brate, fara sa se cunoasca inainte). A fost prima data cand Maya a urcat pe o scena mare, cu sala plina de oameni straini...(cu totul altfel decat la serbari). Si da, ca orice mama, am fost mandra de copilul meu. :)

(Desenul Mayei este cel din mijloc, de sus.)

Tot anul acesta, Maya a avut primul spectacol de balet pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor, de 1 iunie, ocazie cu care am simtit ca am primit eu un cadou de 1 iunie de la ea :)

Acum, in luna noiembrie, am fost la concertul lui Stefan Banica Jr unde am primit si un premiu dupa concert, in culise (in urma unui concurs de mesaje scrise pentru el pe Facebook), cand Maya a fost extrem de incantata sa-l cunoasca :) Este atat de calm, cald si simplu, zambitor si fara fitze si...mult mai tanar ca la televizor :) A facut show, asa cum era de asteptat... un artist atat de complet, ne-a facut sa dansam cu toata energia, si sa cantam din tot sufletul cu totii...

 Maya a avut emotii toata ziua dar a scapat de ele dupa ce i-a oferit un desen facut de ea si el a pupat-o de vreo 4-5 ori si a imbratisat-o.

Ma intorc putin la anul trecut (2012) cand am fost cu Maya la Festivalul International de Animatie Gulliver la Teatrul de Papusi Gulliver. Festivalul dureaza cinci zile (de luni pana vineri) in luna noiembrie si in fiecare zi se joaca 4-5 spectacole diferite. Maya a fost la vreo 10 piese anul trecut, gratie si catorva prietene care au putut s-o duca atunci cand noi eram ocupati :) Saptamana festivalului a devenit sfanta pentru noi, astfel ca si anul acesta am fost la zece piese de teatru superbe, a fost un fel de culturalizare intensa :)) un maraton al pieselor de teatru pentru copii. La fel ca anul trecut, si anul acesta am dus-o si eu dar si Cosmin, si trei dintre prietenele mele. Asta seara am fost cu totii la ultimul spectacol, Cenusareasa. Daca cineva din Rm Valcea citeste postul meu cumva, va recomand cu toata inima acest spectacol pus in scena de Teatrul Municipal Ariel. A fost un spectacol magic, am intrat cu mari si mici in atmosfera de la inceput, un spectacol muncit, cu actori tineri care imi dau mereu convingerea ca atata vreme cat avem arta si dragoste pentru arta, mai avem speranta pentru noi, pentru viitorul nostru si al generatiilor viitoare... Este minunat sa vezi cata daruire au actorii, cat de frumosi sunt, cat de expresivi (ne-am delectat de-a lungul festivalului si cu teatrul mut, cu teatrul de umbre, si cu marionetele etc) si cu cata seninatate isi fac treaba...este minunat sa-ti descoperi vocatia si mai ales sa ti-o urmezi. Ayanei i-a placut foarte mult, din toate spectacolele am luat-o doar la Cenusareasa, nestiind pe larg subiectul/manifestarea celorlalte si temandu-ma ca s-ar speria sau plictisi. Abia astept ca anul viitor sa mearga si ea la mai multe piese :)
Nu am facut decat fff putine poze, nedorind sa-i deranjez pe actori cu blitul... am vrut insa sa imortalizez momentul dinaintea piesei Ursul pacalit de vulpe (Asociatia Ataraxia, Rm Valcea) cand, inainte de a incepe spectacolul, unul dintre actori (Alex Popescu, acelasi actor care a interpretat si rolul printului in Cenusareasa, in aceasta seara) a cerut copiilor sa iasa in fata spectatorilor pentru un scurt joc si cum Maya s-a oferit voluntar, am dorit sa aiba amintiri si din acest moment. Pacat doar ca pozele n-au iesit bine. :)

          Ne pare rau ca s-a terminat, desi a fost greu cu organizarea noastra, mereu pe fuga si cu ochii pe ceas. A meritat insa si abia asteptam sa repetam maratonul si anul viitor! va intrebati daca Maya mai tine minte ceva din toate piesele? Da, am fost surprinsa sa vad ca-si aminteste de ceea ce a vazut anul trecut, rasfoind brosura cu piesele...iar entuziasmul ei si emotiile pe care le traieste odata cu personajele...sunt nepretuite!

Se vede cat e de incantata, nu? :) La spectacolul "Calatorie spre Soare-Apune" (Teatrul pentru copii, Hong Kong, China)