Gesturi simple, impact puternic

Tot ceea ce facem in fata copiilor nostri, indiferent daca este pentru ei sau nu, va avea un impact asupra lor mai mare decat credem noi. Ma bucur sa descopar asta de fiecare data dar ma si pune pe ganduri...oare de cate ori am facut ceva gresit si ele au fost martore? Oare ce mesaje gresite le-am transmis?
Deocamdata voi povesti doua exemple pozitive, de care vreau sa-si aminteasca si Maya dar si eu peste ani... Intr-o dimineata, Maya trebuia sa duca la scoala jucaria preferata - in cazul ei, o pisica pe care o cheama Pisi. Maya o aranjeaza mereu pe Pisi cu zgarda (o bratara din plastic) si clamita/ fundita la ureche, ambele asortate cu imbracamintea ei (a Mayei). In aceasta dimineata, eram gata sa iesim pe usa, cand Maya si-a dat seama ca zgarda lui Pisi era roz si nu rosie precum clamita... A inceput sa caute de zor, tot mai impacientata ca nu gaseste "zgarda" rosie. Ii spun "Vrei sa-ti dau bratara mea rosie sa i-o pui la gat ca zgarda?" Maya, incantata: "Da, ce idee grozava! Chiar mi-o dai?! Mami, e asa de bine ca pot conta pe tine mereu!!!" si evident, urmeaza imbratisarea... Asa cum vorbele si mai ales faptele mele au impact asupra ei, acum a venit timpul ca si vorbele ei sa aiba un impact puternic asupra mea... Da, mereu poate conta pe mine... Cat ma bucur ca a tras concluzia aceasta fie chiar si dintr-un fleac (pentru ea o mare problema) si ca vorbele mele nu raman doar vorbe... Ii repet din cand in cand ca orice-ar fi, sa aiba incredere in noi si sa ne spuna ce o framanta, ce problema are, ce greseala a facut, ce dorinte are. Trebuie sa o ajut sa-si mentina convingerea ca orice-ar fi, se poate baza pe mine, pe noi. Este in puterea mea, a noastra.


A doua intamplare s-a petrecut chiar de ziua mea, duminica. Am luat-o seara de la balet si in drum spre autobuz, m-am oprit sa intreb un baiat de vreo 10 ani care cazuse (si de care rasesera cativa adolescenti din spatele lui) daca se simte bine, daca are nevoie de ceva si daca il impinsesera baietii sau a cazut singur... Maya, care a observat ca ba mai ajut o batranica, ba conduc pe cineva confuz care nu gaseste un loc anume, sau altele de care nu-mi amintesc, constata: "Mami, tu esti asa de buna cu unii oameni!". Nu sunt bunatatea intruchipata, am si eu momente cand ma supar pe oameni pentru ceea ce fac, cand ma grabesc sa judec dar ma opresc repede, cand ma enervez... Dar Maya a vazut esentialul si asta imi da sperante din nou ca ea va ajuta ca lumea ei sa fie mai buna... Odata m-a intrebat: "De ce l-ai ajutat pe domnul acela?" Si i-am raspuns simplu: "Pentru ca avea nevoie de ajutor."
Toti copiii nostri pot schimba lumea in care traim, in care vor trai ei insisi, daca ii indrumam prin gesturile noastre. Mai importanta decat sfaturile si teoria este practica.

Poveste de adormit parintii :)

De la un timp, dupa povestea de seara citita (sau chiar in locul ei) le spun fetelor una-doua povesti inventate pe loc si dupa aceea imi spune si Maya una-doua... mi-e asa de drag de ea s-o aud cum inventeaza povesti si intamplari cu personaje reale sau imaginare... si sa-i ascult glasul asa dulce si vesel...si ma apuca si-un sooomn... :))) nu c-ar fi plictisitoare povestile ei ci pentru ca ma linisteste privelistea -ele doua, fara nicio grija, intinse in pat- si glasul ei... cred ca se petrece acelasi lucru atunci cand copiii adorm ascultand povestile parintilor (Ayana adoarme, Maya sta treaza pana la final sa-mi zica si povestile ei)...

Una din povestile spuse de Maya de acum cateva seri o include pe verisoara ei, Sara Elena (pe care o iubim mult si care ieri a implinit 9 luni) si pe verisorul ei, Alex (la fel de iubit de tot familionul). Redau pe scurt, sau mai bine zis ce-mi amintesc :))

Maya (5 ani si 4 luni):
              A fost odata ca niciodata o fetita tare frumoasa pe care o chema Sara Elena si care avea 1 ani si 5 luni (?!). Si fetita noastra draguta stia sa mearga si sa vorbeasca chiar daca era asa micuta...Stii de ce? pentru ca ea era de fapt o zana buna...si avea o bagheta magica... si era tare fericita caci avea un frate, un baietel dragut pe care-l chema Alex si care avea aproape 8 ani.

Si avea o verisoara Maya care era tare suparata caci ea nu avea niciun frate, avea o surioara pe care o iubea nespus de mult dar tare mult isi dorea si un fratior...si i-a rugat pe parintii ei sa-i faca un fratior dar ei i-au mai facut inca o surioara, si inca o surioara, si inca o surioara...in total unsprezece surioare!!! Si dupa aceea, si un fratior! Si Maya a fost tare fericita caci acum avea si ea un fratior. Si s-au jucat fericiti pana la adanci batraneti.





Ii iubim mult pe verisorii/nepoteii nostri :)

Basmele Padurii

Am cumparat acum ceva vreme o carte destul de inedita, cu povesti despre copaci. Cartea se numeste Basmele Padurii si a aparut la Editura Cartea Copiilor. Desi la inceput am fost oarecum sceptica, gandindu-ma ca poate ne vom plicitisi sa citim povesti cu/despre copaci... am cumparat-o si am descoperit ca ma inselasem.

Ne plac foarte mult povestile adunate in aceasta carte, sunt pline de invataminte... Inainte de fiecare poveste gasiti pe o pagina o scurta descriere a copacului respectiv.

     De exemplu, ieri am citit Povestea ciresului inflorit si mi-a placut ceva ce m-am gandit sa impartasesc cu voi:

...Cand Buddha inteleptul isi termina povestea, le surase oaspetilor sai.
-Nu conteaza cat de saraci sunt prietenii vostri, le spuse el. Alegeti-va prietenii nu dupa insemnatatea lor si nici dupa avere, ci dupa dragostea pe care v-o poarta si dupa intelepciunea de care dau dovada in incercarile vietii.

De prin basme adunate...

           "Nu mai era nici urma de palat, de curte imparateasca si de multimea de servitori care forfoteau prin palat sa-i faca pe plac stapanei. Disparuse si mantia imparateasca, purpurie. Cand vazu vechea lor casuta, cu peretii scorojiti, se simti cu sufletul impacat; inauntru isi gasi nevasta, nestatornica si nemultumita, cum era si mai inainte.
         Totul era ca la inceput: viata lor era lipsita de bucurii si de bogatii, asa cum fusesera obisnuiti. Pescarul mai iesea din cand in cand la pescuit, dandu-si toata silinta sa prinda cat mai multi pestisori in carligul unditei. Duceau o viata grea, plina de griji, dar pescarul stia ca era tocmai viata pe care si-o dorise, desi nevasta continua sa-l dojeneasca pe nedrept in fiecare zi."
                                                                                                                    (Pestisorul de aur)

De-ale Mayei...

Maya : "Doamne, ajuta-ne sa fim sanatosi, pe mami sa n-o mai doara maseaua, sa nu patim nimic rau si sa nu murim. Amin....a, mai voiam sa zic ceva: Ajuta-ne sa nu ne fure nimeni nici pe mine, nici pe Ayana, nici pe mami, nici pe tati. Amin."

Dupa cateva minute... "Mami, pari ingrijorata. (pam-pam!) Stiu eu ce-ti trebuie!" si incepe sa-mi scrie cu degetelul ei aratator litere pe frunte...t..e.....i..u..b..e..s..c..... e..s..t..i......f..r..u..m..o..a..s..a......mami....a..i...l..a..v..i..u....
Maya mea, la 4 ani si 10 luni, stie sa faca sa-mi dispara orice fel de griji printr-un simplu "te iubesc" scris pe fruntea mea cu degetelul ei cu care a descoperit lumea sub ochii mei...

Cand am vrut sa plec din imbratisarea ei sa merg la culcare, mi-a spus (nu e prima oara) "Mami, dar inima si sufletul meu nu vor sa se desparta de tine...niciodata!"

Serbarea de Craciun

Nu puteam lasa un eveniment atat de important pentru Maya nemarcat, fie chiar si prin una-doua fotografii... restul sunt amintiri ce vor ramane in sufletul nostru...cum am cautat eu, o prietena si cumnata mea (pe rand) rochia de Craciunita perfecta, care sa i se potriveasca, sa nu fie nici prea incarcata, nici prea banala, nici prea ieftina (aka de unica folosinta), nici prea pretentioasa (s-o putem imbraca si in vizite, daca tot e de sezon :D ), nici prea prea... nici foarte foarte..., cum faceam eu si tati sorcova la miezul noptii, cum am plasat-o pe Ayana la nanuta ei desi Maya a vrut s-o luam si pe ea la serbare, cum n-o mai puteam lua pe Maya de la masa dupa serbare, atat de mult ii placea pizza si stia ca dupa aia nu mai papa ea asa ceva in veci (in veci = pana la serbarea sau aniversarea urmatoare unde, spre nemultumirea mea (neexprimata), se va servi iar aceasta "delicatesa")...

In lift, dupa ce-am plecat spre serbare, Maya m-a intrebat "Acum Mos Craciun nu ne mai ia in brate, nu-i asa?" cu teama in glas, deoarece anul trecut s-a speriat de Mosul si a plans tare de tot, mai ales cand a luat-o in brate... I-am explicat ca Mosul ii va lua iar in brate pe toti copiii dar ca el ii iubeste pe toti si nu le face niciodata nimic rau... "A patit vreun copil ceva rau data trecuta, Maya?" "Nu, mami." "Nici acum n-o sa se-ntample nimic rau, chiar daca Mosul va ia in brate... dar tu n-ai sa mai plangi, asa-i?" ...si asa a fost... Maya mea a crescut, m-a inteles, nu numai ca n-a plans, dar cand a strigat-o Mosul, s-a dus alergand spre el...
Maya mea, spre norocul si multumirea mea, e inteleapta si intelegatoare... plimbandu-ne prin magazine, sa vedem jucariile, sa stie ce sa-i ceara Mosului, mai vedea ceva ce-i placea si ma intreba "Mami, asta e scump?" si eu ii ziceam "Da, Maya, e cam scump, cu banii astia mai bine luam aia si aia si cealalta si platim aia..." (asta pentru ca nu vreau sa se obisnuiasca sa-i luam cate ceva de cate ori mergem intr-un magazin, iar explicatia "ai destule acasa" nu functioneaza mereu) si ea imi spunea "Lasa, mami, nu-i nimic, luam cand se face mai ieftin, da?" sau ma intreba "Mami, cat costa asta?" si eu ii ziceam "Aproape 2 milioane." iar ea, de parca stie ea cat inseamna 2 milioane, zicea "Aoleuuu, pai si ce ne facem?? e tare scump! Nu putem sa-l luam." si cei din jur care o auzeau se uitau la ea si zambeau admirativ, cate o mamica chiar spunea "Draga de ea, cat e de intelegatoare!". Are si ea toanele ei, doar e copil, insa pentru varsta ei este cuminte si ii repet zilnic cat sunt de mandra de ea si fericita pentru ca e cuminte si ascultatoare...si pentru ca e fata mea, Maya mea.

Povestea noastra

In balcon, eu si Maya intindem rufele la uscat. Maya ma intreaba:

-Mami, tu pentru cine ai cumparat casa (=apartamentul) asta?

-Paaai, la inceput am cumparat-o cu tati pentru noi doi. Apoi am vrut sa avem un copil si am zis "poate vom fi norocosi si ne va da Dumnezeu o fetita...si o s-o cheme Maya Ioana." si asa a fost...:)

Maya zambeste si asteapta, stie ca mai urmeaza...iubeste povestile despre noi, despre ea.

-Cand tu ai mai crescut, am mai vrut un copil, o surioara sau un fratior pentru tine. Si iar am zis "poate vom avea noroc si va fi tot o fetita...si o va chema Ayana Maria." si am mai nascut o fetita...:) o surioara care sa stea cu tine, in camera ta.

Maya imi intinde un tricou si-mi spune cu naturalete:

-Si au trait fericiti pana la adanci batraneti!

Am imbratisat-o si i-am spus a nu stiu cata oara cat de mult o iubesc.

Despre noi 3 si Padurea Fermecata...

Va prezentam cateva din cartile noastre preferate (da da, ale noastre, pentru ca si mie imi plac foarte mult): Povesti din Padurea Fermecata - Zanele, Piticii si Animalele (ne lipsesc Uriasii dar vor aparea si ei in gasca noastra). Maya le-a indragit din prima clipa (cu cateva luni in urma) si este foarte incantata sa descopere iar si iar "oaca" (broasca) "si inca una oaca" (si inca o broscuta), "ciu" (ariciul), "cocoas" (de la "iepuras coconas"), "pipicii" (piticii), casa etc.

Padurea Fermecata este un teritoriu magic si misterios, unde salasluiesc o multime de animale, pitici, zane, uriasi, spiridusi si dragoni, ale caror aventuri nemaipomenite ii captiveaza inca de la inceput pe cei mici.

Deocamdata Maya e atenta la personaje, nu cred ca intelege actiunea, faptele, insa le va patrunde sensul mai tarziu, cand va mai creste. Cartile sunt minunat ilustrate de Tony Wolf iar hartia si culorile sunt de foarte buna calitate. Copertile sunt cartonate si buretate. Ce ne place cel mai mult este ca sunt mai multe personaje pe o pagina, intr-o imagine, care fac diverse activitati, astfel incat Maya petrece mult timp uitandu-se si descoperind lumea lor, se incrunta, revine la anumite animale, comenteaza si cine stie ce-si imagineaza...

Maya este fascinata de carti, de cand era mica o pasionau, si imi doresc nespus sa fie asa mereu, sa-i placa sa citeasca mai tarziu. Pentru ea, orice moment al zilei este potrivit pentru "te" adica pentru poveste. Nu conteaza ca abia s-a trezit, cu ochisorii intredeschisi imi zice cu o voce somnoroasa "mami, te!" si eu aleg din mormanul ei cu carti fermecate una din care n-am citit chiar de curand si ma intind langa ea si-i citesc. Cred ca este momentul nostru, este acea clipa cand timpul se opreste, cand lumea din jur nu mai conteaza, pentru ca suntem noi doua cu povestile si secretele noastre, cu chicotelile si emotiile noastre. Daca una din clipele acestea are loc dimineata, sta linistita si ma asculta. Daca insa se petrece in alt moment al zilei, fie isi ia si ea o carte si "citeste" o poveste odata cu mine astfel incat nu se mai intelege cine ce zice (dar nu ma pot opri ca vrea sa citim impreuna :P ), fie se urca peste mine si ma iubeste ca un copil mare, constienta de puterea gesturilor ei tandre si sincere. Se apropie de fata mea, imi ia capul intre manutele ei jucause si ma pupa sau doar ma atinge cu nasucul, cu obrajorii...si chicoteste :)... Se urca cu totul peste mine, jucausa si dornica de gesturi de tandrete, de iubire, dar nu din partea mea, ci din partea ei. Vrea sa-si manifeste sentimentele, parca este cumva randul ei sa ma alinte... Este momentul in care imi vine sa rad si sa plang in acelasi timp, de fericire, de emotie, de iubire... La fel face si cu tati, cand sunt amandoi in pat si-i citeste o poveste sau pur si simplu se joaca, se urca pe el sa-l alinte, sa-l iubeasca, se aseaza cu capul pe umarul lui sau ii ia fata intre manute si il pupa :) si tati se topeste si el, desigur... Singurul regret este ca suntem atat de prinsi in probleme, treburi administrative, rutina zilnica, incat ne petrecem toti 3 impreuna aceste momente mai rar, Maya sta fie cu mine, fie cu tati. Dar lucram la asta, vorba americanului :)... si recuperam cand si cat putem si ne povestim ce a mai facut Maya, ce a mai zis in lipsa celuilalt...