Scrisoare de ramas bun pentru Doamnele Educatoare

In urma cu trei ani imi tremura sufletul la gandul ca Maya mea de doar 2 ani si 7 luni isi va petrece cea mai mare parte din zi cu alte persoane, cu doamnele educatoare (de la Gradinita Step by Step), insa dupa ce am vazut cum sunt primiti copiii acolo in fiecare dimineata cu imbratisari si pupici, cum se impart zambete si vorbe bune in stanga si-n dreapta, am stiut ca este pe maini bune. Am rasuflat usurata si m-am bucurat c-o "impart" pe Maya cu aceste doamne atat de dragute. Desi au fost copii multi in grupa (la inceput 29, la sfarsit 26), niciodata nu s-au plans ca sunt prea multi...
Dna Ina Lungeanu si Dna Stefana Solomon, impreuna cu ajutorul de educatoare Nicoleta Banea (sau Teacher Nicole) mi-au aratat ca nu este totul asa de gri in invatamantul prescolar, ca exista si oameni cu suflet mare care si-au ales aceasta meserie nu din lipsa de alta ci pentru ca asta este vocatia lor. N-am stiut cum sa le multumesc altfel decat printr-o scrisoare de ramas bun...

           Dorim sa va multumim pentru dragostea si daruirea pe care ni le-ati aratat zi de zi in acesti trei ani frumosi si pretiosi. Ne va fi dor de zambetul si veselia dumneavoastra, de sfaturile care ne-au prins atat de bine! Ati facut parte din familia noastra in acesti ani, si ca-n orice familie, ne-am impartasit si bucuriile, si nemultumirile si am reusit impreuna sa facem sa fie bine.
         
         Mereu ati avut o vorba buna pentru noi, pentru si despre copiii nostri, un sfat la indemana, un zambet cald si o imbratisare afectuoasa. Toate acestea, alaturi de munca sustinuta pe care ati depus-o pentru si impreuna cu copiii nostri, ne indeamna sa va spunem ca ne va fi dor de dumneavoastra, dragile noastre doamne...
         
          Va dorim ani buni, frumosi, cu succese depline, amintiri frumoase si sanatate multa sa va bucurati in continuare de realizari si proiecte duse la bun sfarsit. Speram ca nu ne veti uita pe noi, veveritele vesele, jucause si uneori chiar neastamparate din promotia 2010-2013, asa cum nici noi nu va vom uita pe dumneavoastra. 

           Va multumim din suflet pentru bunatatea, devotamentul si apropierea de copiii nostri inca din prima zi de gradinita, va multumim ca ne-ati fost mereu aproape si ca i-ati implicat pe copiii nostri in proiectele dvs., pentru ca nu v-ati oprit la programa ci le-ati oferit propriul vernisaj la Casa de Cultura a Sindicatelor, i-ati dus in excursie in Dobrogea, le-ati aratat ce inseamna compasiunea si bucuria de a darui in vizitele la Casa de copii si la Azilul de batrani precum si altele...  

            Cu dragoste si respect...

Am recitit cu mare drag impreuna cu Maya postarile mai vechi legate intr-un fel sau altul de gradinita...
Despre ce mai face Maya 
Prima zi de...gădăniţă
Albastrita noastra la serbare
Serbarea de Craciun din 2011
Micutii nostri artisti
Ziua Mayei la gradinita
Saptamana altfel
Desen pt colegi 

Ne-a facut placere sa ne amintim de aceste momente.

Cred ca intrebarea Mayei din ultima zi de gradinita, imediat ce am iesit din clasa, spune totul... "Mami, cand ni se face dor de doamnele educatoare putem sa venim sa le facem o vizita?"

Cu doamna Stefana Solomon, de ziua Mayei, intr-o imbratisare calda.

Cu doamna Ina Lungeanu care a sustinut-o si a aplaudat-o pe Maya la premierea Europe Direct.

Cu Teacher Nicole, care-i invata engleza zi de zi si care vegheaza sa le fie bine.

Scrisoare pentru sotul meu

Dragul meu,

In urma cu exact 10 ani, dupa (doar) o saptamana de tatonari, m-ai intrebat brusc: "S-ar spune ca noi doi ne-am cam cuplat, nu?" :) Ti-am raspuns razand da :)

Cand imi puneam intrebari despre cum stii daca ai cunoscut iubirea adevarata...cum poti sti daca ai pierdut-o si daca este adevarata vorba cum ca orice-ar fi, daca va este menit sa fiti impreuna, tot impreuna veti fi, evident dupa relatii esuate, cand nu stiam ce sa mai cred, daca sa mai cred, daca mai vreau sa cred... atunci te-am cunoscut pe tine, dragul meu Tom Hanks! :) Si intai ne-am imprietenit, ne-am spus povestile vietii, am vorbit de una-alta... m-ai cucerit cu glumele tale, cu vorba buna pe care o aveai mereu pentru mine, oricat de ocupat erai, cu faptul ca tineai minte amanuntele care ma preocupau si ma-ntrebai de ele... si pentru ca m-ai alintat din prima zi "Miutza". Si pentru ca ai avut incredere deplina in mine, in noi. M-am indragostit de sufletul tau. Toate intrebarile mele s-au spulberat, incetul cu incetul... am inteles ca este adevarat, daca va este menit sa fiti impreuna, veti fi...asa a fost cu noi. Si am trecut prin multe impreuna... printr-o cumplita furtuna cu feribotul care a durat 30 de ore, primul nostru Craciun impreuna in Irlanda (stii ca avem si povesti pentru fete despre asta), logodna noastra cand n-aveam decat 50 de euro in buzunare, n-aveam casa, n-aveam job, dar aveam sprijinul parintilor, aveam prietenii langa noi si sufletul plin de sperante si vise, apoi despartirile repetate cand plecai pe vase de croaziera,  amenajarea casutei noastre,  nunta adevarata, apoi Maya Ioana, apoi Ayana Maria...
Si sa vezi de unde a pornit ideea acestei scrisori... Astazi, dupa exact 10 ani, am mers cu totii s-o inscriem pe Maya la scoala (de fapt s-o cunoastem pe doamna invatatoare)... Desi erai atat de ocupat si obosit si aveai atatea altele de facut, ai vrut neaparat sa mergi cu noi pana acolo pentru ca era ceva atat de important... Incredibil cat de multe lucruri frumoase se pot intampla in 10 ani! Acum zece ani eram eu undeva si tu in alta parte, fiecare pe drumul lui...sau poate nu, poate fiecare incercam sa ajungem la drumul nostru comun, pe care mergem astazi impreuna.In tot acest timp, mi-ai ramas soţ credincios, esti cel mai devotat tatic, cel mai bun mester olar :))), cel mai amuzant partener de joaca pentru fete, cel mai bun instructor personal de balet pentru Maya cand ajungeti acasa, cel mai bun prieten, cel mai implicat si familist soţ. Inca ne citim gandurile, ne terminam unul celuilalt frazele, ne intelegem din priviri, inca ma invelesti noaptea cand ma dezvelesc, ma saruti cand pleci la serviciu in zori chiar daca eu dorm, inca radem unul la glumele celuilalt...si de asta stiu ca anii ce vor urma vor fi inca si mai frumosi, si mai buni, si mai plini de momente memorabile.
Iti multumesc pentru ai acceptat sa ramanem in tara doar pentru ca eu nu ma pot desprinde de elevii mei, de prietene, de familie... pentru ca-mi accepti toanele (rare, desigur), pentru ca dupa o zi de lucru, luat Maya de la gradi, dus la balet sau in alta parte, asteptat acolo, adus acasa, te trimit la posta sa stai la rand vreo jumatate de ora sa-mi iei un colet si te duci chiar de 3-4 ori pe saptamana...sau daca la 9.40 seara descopar ca-mi trebuie lapte pentru Ayana sau rosii si banane sau mai stiu eu ce, tu mergi repede la supermarket fara sa-mi reprosezi niciodata ca nu m-am gandit mai devreme... Iti multumesc ca m-ai ajutat cu fetele din prima zi de cand am venit acasa de la spital, ca orice fac eu faci si tu la fel de bine in privinta lor si de asta apeleaza la tine pentru orice... Iti multumesc pentru ca inca ma vezi cea mai frumoasa, pentru ca-mi spui zilnic ca ma iubesti, pentru ca opresti masina sa fotografiezi niste flori care-mi plac mie atat de mult, pentru ca ai incredere in deciziile mele in legatura cu educatia si alimentatia fetelor... pentru ca niciodata nu ma intrebi de ce dau atatia bani pe un parfum, o rochie sau o bijuterie ci ma admiri cu ele... si iti multumesc ca intotdeauna ai pentru noi o surpriza cand vii de la cumparaturi, ca in drum spre bucatarie sau baie te opresti sa le zambesti fetelor si sa le mangai, ca mereu ma imbratisezi cand fac ceva in bucatarie, ca repari orice se strica prin casa (chiar daca de obicei dureaza :P), ca stii sa faci haz de necaz, ca ma faci in fiecare zi sa rad in hohote, ca ma ajuti la treburile casei, ca nu-mi reprosezi ca iti calc tricoul sau camasa atunci cand trebuie sa pleci sau ca nu prea gatesc, ca te-ai adaptat odata cu mine la aceasta cursa contra cronometru care e viata noastra, si mai ales ca in aceasta cursa alergi alaturi de mine, ca facem o echipa atat de buna, astfel incat atunci cand facem popasuri, ni le petrecem frumos cu totii si facem ca timpul sa se opreasca in loc. Si iti mai multumesc pentru frumosii ochi albastri pe care i-ai oferit fetelor noastre...
Te iubesc. Te iubesc pentru toate cele care au fost, pentru toate cele care vor mai fi.

Dat fiind faptul ca tu esti cel din spatele camerei de obicei, mi-a fost greu sa gasesc poze cu tine :) mai ales cu noi doi :)

Oamenii de langa noi, fiecare cu povestea lui...

Ieri, ne intorceam de la balet. Maya sărea si ţopăia in faţa mea, pe trotuar, in drum spre maxi taxi. Aud deodata in spatele meu "Sa te bucuri de ea, este o scumpete!". Ma intorc si vad o doamna in varsta care-mi repetă "Este tare dulce, sa fie sanatoasa!" Eu, bineinteles, ii zic "Multumesc! Am doua comori, mai am una acasa..." ca deh, n-o pot lasa pe Ayana exclusa... Apoi, o ia pe Maya de mana si in cativa pasi pana la semafor, unde urma sa ne despartim, imi spune povestea vietii dumneaei... A fost profesoara de limba rusa, dar acum nimeni nu mai vrea sa-nvete rusa..."Pana si baietii mei spun < Esti urata ca limba rusa> ..." Are o nepotica de cinci ani si este vaduva de 14 ani... i-au omorat doctorii barbatul, era procuror, era plin de viata, destept si apreciat de toata lumea...la 54 de ani...de la o injectie... in 4 zile a murit... In cativa pasi, cu Maya de mana, imi spune ca e din Braila si ca n-a reusit in toata viata sa se impace cu Galatiul...ca a facut astm din cauza asta...(poluarea probabil)... si la un moment dat se opreste brusc si ma intreaba: "Ai barbat bun, asa-i? Se vede pe chipul tau ca o duci bine..." Zambesc larg (cum altfel?) si-i confirm "Da, am noroc de barbat bun." Imi zice din nou ca se vede dupa chipul meu, dupa cum zambesc... ca si ea a fost tare fericita cu barbatul ei...si el era barbat bun... ii ureaza Mayei tot binele din lume... si drumurile noastre se despart. Am ajuns la semafor.