Prima poezie

Asta seara, la baita, in timp ce-i cantam "are mama o fetita cat un ghemotoc...", Maya si-a ridicat privirea si s-a uitat in ochii mei, zambind si spunand surprinsa ca si cand a descoperit ceva nemaipomenit: "foafa?" in traducere "floarea"... se uita foarte atent in ochiul meu stang si l-a vazut ca pe o floare...am zambit si evident, primul impuls a fost s-o corectez "nu-i floare, Maya, e ochi..." dar n-am insistat pentru ca ea continua, bucuroasa de descoperirea pe care tocmai o facuse, sa spuna "foafa...! foafa!" si m-am bucurat si eu...m-am bucurat pentru ca eram aproape de ea si s-a intins s-o pup, pentru ca era fericita, pentru ca mi-a aratat ca are imaginatie (ii spusesem de multe ori ca aceia sunt ochii...), pentru ca vazuse la mine ceva ce-i oferea atata bucurie (e pasionata de flori, frunze, iarba, copaci...), ochiul meu ca o floare... mi-a atins ochiul cu degetelul ei aratator cu care imi arata deseori cum descopera ea lumea si a mai spus o data "foafa!"...a fost o poezie! o poezie intreaga intr-un singur cuvant. poezia ei pentru mine.