vineri, 2 decembrie 2011

Din momentele noastre magice...

Maya: "Mami, mie-mi place de tine. Tu esti zana mea buna."
Ma convinge uneori in weekend sa stau cu ea pana adoarme dupa-masa si ma gandesc ca poate adoarme repede si pot sa ma strecor afara din dormitor apoi sa-mi vad de ale mele sau poate ma prinde si pe mine somnul si ma odihnesc un pic (desi nu-mi place deloc sa dorm la pranz, oricat de obosita as fi). Da'de unde! De cele mai multe ori se starneste o avalansa de declaratii, dulcegarii si pupaceli din partea ei de ne fuge somnul amandurora. Si in tot acest timp, Ayana doarme linistita. Eu inchid ochii, ma fac ca dorm si astept s-atipeasca si Maya. Cand colo, ea se ridica si ma pupa si-mi spune ca ma iubeste si ca vrea sa fiu mama ei toata viata. Si uite asa ma face sa deschid ochii, s-o imbratisez zambind-razand, sa-i spun si eu cat de mult o iubesc si cum are ea cei mai frumosi ochi din lumea asta... Si iar ii explic ca trebuie sa faca nani si ma intorc cu spatele la ea sperand ca poate-poate adoarme... si o aud "Mami, esti tare frumoasa! Esti printesa mea mica! Si ce ochi frumosi ai tu...si ce frumos mirosi...!" Si nu ma pot abtine, deschid ochii si-o imbratisez si ne dragalim...
"Mami, vreau sa fii mama mea toata viata! Numai mama mea! Numai cand sunt obraznica sa te duci la altcineva..."
"Nu ma duc la altcineva nici cand esti obraznica Maya, toata viata voi fi mama ta si a Ayanei! Oricat de tare ma superi, eu tot mama ta sunt si tot te iubesc! Si chiar daca te cert imi trece..."
"Si n-am sa te pierd niciodata?"
"Niciodata!"
"Si ai sa fii mama mea si cand am sa ma marit?"
"Da, am sa fiu si atunci, toata viata am sa fiu, dar atunci tu ai sa stai cu sotul tau si cu copiii tai, ei vor fi familia ta. Dar eu tot o sa fiu mama ta."
"Da? Stii cu cine vreau sa ma marit? E secret...vino sa-ti zic la ureche...cu Dani! (un coleg de la gradi)"
Rad si savurez inocenta momentului. "Bine Maya, daca-ti place de el, cu el te mariti."
Acum doarme, a adormit abia pe la 5 fara ceva si desigur, Ayana s-a trezit intre timp si probabil imi dezvaluie si ea ceva din viitorul ei...doar ca inca n-o inteleg...

3 comentarii:

M-as bucura sa stiu ce crezi...