miercuri, 16 noiembrie 2011

Mini-placintele cu foietaj



Am calit 2 cepe potrivite, am adaugat ciupercile dintr-o conserva si jumatate kg carne tocata. Dupa ce carnea a fost bine patrunsa, am dat deoparte sa se raceasca. Am amestecat apoi cu 4 oua, o mana de marar tocat, cimbru si sare. Am taiat foietajul (cumparat) in fasii, le-am pus cate 2 in X in formele de briose, am adaugat 2 linguri din amestecul cu carne, apoi am unit deasupra capetele fasiilor ce formau X-ul. Le-am dat la cuptor si cand mi s-au parut a fi gata, le-am scos. Foarte bune, zice lumea (eu n-am gustat).








Pofta buna!

miercuri, 9 noiembrie 2011

Sticla de la gradi

Una din activitatile preferate ale Mayei era sa infrumusetam si sa personalizam sticla de apa pe care o ia la gradinita. De la un timp insa, copiii au inceput sa-i dezlipeasca animalele, fructele sau florile pe care noi le lipeam cu atata atentie, asa ca ne-am hotarat sa o facem frumoasa permanent. Inspirate de cineva drag care picteaza cu oja tot ce prinde, am trecut la treaba. Maya a fost mai mult decat incantata de activitate dar si de rezultat. Nu e o opera de arta dar pentru noi e speciala. Bineinteles, sticla trebuie inlocuita regulat astfel ca ne vom mai amuza in joaca de-a pictorii neconventionali.















marți, 8 noiembrie 2011

Visul unei nopti de toamna

Iubesc toamna si as vrea sa pot pleca acum sa ma plimb, sa privesc frunzele cum cad din copaci, sa las vantul sa-mi ravaseasca parul, sa pasesc printre frunze si sa le-mprastii cu picioarele, sa le-aud fosnind... Nu pot chiar acum dar o sa-mi iau liber de la toate si o sa ies sa ma bucur in tihna de cateva ore dintr-o zi de toamna perfecta. Doar eu si gandurile mele de recunostinta si fericire si iubire... doar eu si implinirile mele. Iubesc viata, imi iubesc viata asa cum e si ma simt norocoasa. Nu ma chinuie ce nu am, nu ma framant in legatura cu ce as fi putut avea sau ce as fi putut fi...nu. Mi-e bine asa pentru ca am langa mine, in jurul meu, in fiecare zi, TOT ceea ce conteaza. Singurul regret pe care-l am este ca nu m-am nascut in tara potrivita. Visez sa locuiesc intr-un satuc in Franta, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea, unde toti sunt oameni blanzi, care, asa cum am vazut eu intr-o dimineata de noiembrie dintr-o alta toamna perfecta, in drum spre serviciu sau alta treaba, se opresc la cafeneaua din colt si-si fac timp sa schimbe doua vorbe cu proprietarul, un francez la vreo 45 de ani, cu barba, vorbaret si care pare sa le stie pe toate... pentru ca se cunosc de-o viata si chiar le pasa cand intreaba "ce mai faci?" si aculta cu-adevarat raspunsul tau, nu doar il aud... Si visez ca intr-o buna zi sa le raspund si eu...

miercuri, 2 noiembrie 2011

Draga Ayana...


Draga Ayana,

La multi ani ! Ieri ai implinit primul anisor de viata.
N-am vrut sa lasam sa treaca evenimentul fara sa-l marcam, fie chiar si cu un simplu tort. Petrecerea va fi sambata insa noi ti-am cantat cu mare drag Multi ani traiasca ieri. Maya ti-a desenat o inima mare si multe baloane in chip de felicitare, m-a ajutat sa ornam tortul cu jucarioare si evident, sa-l si gustam. A, da, si a suflat in lumanare, sa te ajute, caci "tu esti mica si nu poti". Tati v-a facut poze ca sa imortalizam momentul si sa avem ce sa aratam prietenilor si buncilor.
Am vrut sa stam un pic numai noi doua ca sa-ti pot povesti in liniste cat de fericita si mandra eram in urma cu un an, cand te-am nascut. Ti-am spus cat de emotionata si nerabdatoare eram, si incantata in acelasi timp, ca nici nu ziceai ca urmeaza sa fiu operata...parca ma duceam la intalnire... dar eu chiar ma duceam de fapt la o mare si nepretuita intalnire...prima intalnire cu tine. Ti-am zis cu lacrimi de fericire in ochi cat eram de usurata si recunoscatoare ca te-ai nascut sanatoasa, intreaga, normala...cat de mandra eram de tine... De cand ai aparut in viata noastra, tu, a doua Raza de Soare, viata noatra e si mai frumoasa, si mai plina, mai intensa, mai fericita si mai implinita. Cand o aveam doar pe Maya, credeam ca nu se poate mai bine de atat dar iata ca e posibil.
Vreau sa stii ca ai fost un copil tare dorit (in copilarie visam sa am 4 copii, insa cred ca ne oprim la 2 totusi:D), ca te-am iubit toti de cand erai in burtica si ca nicio secunda nu ne-am dorit sa fii baiat. De la inceput am vrut sa fii fetita pentru ca tu si Maya sa fiti cele mai bune prietene pe viata. Din primele luni in burtica mea, Maya te-a iubit si s-a jucat cu tine. De cate ori iti canta, loveai cu piciorusele. Cand isi aseza manuta pe burtica mea si zicea "hai, Ayana, loveste-ma cu manuta!" tu reactionai si ea era in al noualea cer. Odata s-a asezat cu obrajorul pe burtica mea si vorbea cu tine iar tu, auzind-o, ai lovit cu piciorusul atat de tare ca te-a simtit...si era in culmea fericirii "Mami, ai vazut ? se joaca cu mine !"... Cand a invatat ea ca magia se face cu hocus pocus si cu o bagheta in mana, prima magie pe care a facut-o a fost "Eenie, meenie, s-o vedem pe Ayana ! Pocus-Pocus !" M-a impresionat forte tare, ar fi putut face orice magie, ar fi putut cere orice, insa primul lucru imposibil dar pe care ea a vrut sa-l faca posibil a fost sa te vada pe tine... Te-a asteptat cu atata nerabdare si cu atata dragoste, incat ma temeam ca dupa ce va vedea cat esti de mica si neajutorata la inceput si ca nu-i poti raspunde la apropiere, gesturi, intrebari...ma temeam ca va fi geloasa sau ca va deveni indiferenta. Insa n-a fost asa nicio clipa. Te-a ocrotit si te-a iubit din prima zi, te-a pupat atat de des si atat de mult s-a jucat cu tine incat n-ai scapat nicio raceala de-a ei...le-ati impartit pe toate. Isi ia rolul de sora mai mare atat de in serios ca ne cearta daca i se pare ca ne suparam pe tine. Iar tu draga mea...tu esti topita dupa Maya. Ti se insenineaza fata de cate ori o vezi, razi in hohote la toate jocurile ei, dai si din maini si din picioare daca iti zambeste putin si ii povestesti tare multe pe limba ta... tot ce-mi doresc este sa va lege mereu aceasta dragoste neconditionata, sa stiti ca va aveti mereu una pe cealalta, ca puteti conta una pe alta oricand, la orice ora din zi si din noapte, indiferent de conflictele inerente (mai mici sau mai mari) care vor aparea pe parcurs.
Iubita mea, te iubesc mai mult decat as putea sa-ti spun in cuvinte, dar stiu ca vei cunoaste aceasta dragoste cand vei fi si tu mama si atunci vei intelege despre ce vorbesc... Mai vreau sa stii ca iubirea mea e neconditionata si ca nu exista nimic in lumea asta care sa ma faca sa te iubesc mai putin...ca sunt tare, tare fericita ca te am, ca va am pe voi doua si pe tati, si ca voi fi mereu fericita, pentru ca mereu veti fi ai mei.
Iti doresc din suflet sa fii sanatoasa, sa ai noroc si sa fii un OM bun, generos si de cuvant, mereu vesela si optimista, sa-ti placa sa muncesti si sa fii apreciata si iubita. Iti voi fi mereu recunoscatoare ca ne-ai ales pe noi ca parinti.
La multi ani !