Un blog mixt cu si despre noi, cu activitati pentru copii, amintiri cu prietenii, retete vegane, franturi din viata noastra care merita impartasite si notate aici pentru mai tarziu...
marți, 16 august 2011
Discutii mama-fiica :))
"Mami,ce este coafeza?"
"Doamna care ne aranjeaza parul si ne tunde."
"Si tu imi aranjezi parul, mami?"
"Da."
"Ïnseamna ca tu esti coafeza. Stii ce sunt coafezele?"
"Ce sunt?"
"Mamici." :)))
"Maya, va trebui sa mananci frumos si cand mergem la restaurant, da?"
"La restaurantul meu cu dulciuri???" (casuta ei cu dulciuri de jucarie)
"Nu, la restaurantul la care vom manca la munte."
"Aaa, la ala te referi, sigur ca da. Promit!" :)
duminică, 14 august 2011
Azi-noapte timpul s-a oprit in loc...
Era 3.50 dimineata. M-am trezit sa-i dau Ayanei (9 luni si jumatate) laptic si s-o schimb. In timp ce-o ridicam din patut, ma gandeam "cati oameni dorm linistiti la ora asta...". Apoi, tot eu m-am consolat "bine ca n-ati avut colici, n-am pierdut nopti cu niciuna dintre voi". Dupa ce-am schimbat-o, am luat-o in brate si am ramas cu ea in brate, in picioare, s-o imbratisez si s-o privesc pur si simplu, parca putin vinovata de primul gand pe care-l avusesem. Si somnoroasa cum era, a stat un pic cu capul pe umarul meu, lasandu-ma s-o miros, sa-i sarut parul si s-o strang in brate... Dupa cateva momente, si-a ridicat capul, s-a dat putin in spate, m-a privit, mi-a zambit cu toata gura si si-a pus manuta ei mica si pufoasa pe obrazul meu si m-a mangaiat... Am simtit cum timpul s-a oprit in loc, sa ne lase pe noi sa ne alintam. Si am stat asa, cu ea in brate, zambind una la alta, mie curgandu-mi usor lacrimi de fericire si de recunostinta, care se strecurau pe langa manuta ei mica, moale, care continua sa ma mangaie. Pret de vreo 3 minute...poate mai mult, poate mai putin. Nu mai stiu, caci timpul se oprise in loc.
vineri, 12 august 2011
Povestea noastra
In balcon, eu si Maya intindem rufele la uscat. Maya ma intreaba:
-Mami, tu pentru cine ai cumparat casa (=apartamentul) asta?
-Paaai, la inceput am cumparat-o cu tati pentru noi doi. Apoi am vrut sa avem un copil si am zis "poate vom fi norocosi si ne va da Dumnezeu o fetita...si o s-o cheme Maya Ioana." si asa a fost...:)
Maya zambeste si asteapta, stie ca mai urmeaza...iubeste povestile despre noi, despre ea.
-Cand tu ai mai crescut, am mai vrut un copil, o surioara sau un fratior pentru tine. Si iar am zis "poate vom avea noroc si va fi tot o fetita...si o va chema Ayana Maria." si am mai nascut o fetita...:) o surioara care sa stea cu tine, in camera ta.
Maya imi intinde un tricou si-mi spune cu naturalete:
-Si au trait fericiti pana la adanci batraneti!
Am imbratisat-o si i-am spus a nu stiu cata oara cat de mult o iubesc.
miercuri, 10 august 2011
Crema-spuma de corp de shea
- 50 g unt shea ( am folosit unt pur, nerafinat) sau unt de cacao
- 30 ml uleiuri hranitoare presate la rece ( orez, macadamia, jojoba, avocado)
- cateva picaturi ulei esential de portocale sau lavantica (sau orice altceva preferati)
Untul shea l-am pus intr-un vas curat si l-am topit pe Bain-Marie. L-am amestecat apoi cu 1 lingura de ulei (in afara celor 30 ml), l-am batut un pic cu mixerul, l-am lasat sa se raceasca de tot (pana s-a intarit un pic) si l-am mixat timp de 20 de minute ( pana ce si-a dublat volumul). Am adaugat ca la maioneza uleiurile si apoi aroma.
Am pus in cutiile de la fostele creme (de pe vremea cand foloseam creme din comert).
luni, 8 august 2011
Super masca
Yasmina mi-a dat reteta pentru aceasta masca ff eficienta pentru tenul cu probleme si nu numai. Indeparteaza cosurile, punctele negre, reduce porii, regleaza secretia de sebum, catifeleaza tenul si ii da un aspect tanar si sanatos. E recomandata nu numai pentru tenul acneic sau gras ci pentru oricine vrea sa aiba tenul frumos.
Aveti nevoie de:
3 tablete de aspirina
1 lingura cu varf argila pentru uz cosmetic
1 lingura cu varf oxid de zinc
Dizolvati aspirina intr-un castronel curat cu o lingura de apa. Amestecati apoi cu oxidul de zinc si argila pana ce se formeaza o pasta omogena pe care o intindeti pe tenul curat si uscat. Lasati sa actioneze 15 -20 de minute. Clatiti cu apa rece si uscati prin tamponare.
Puteti inlocui apa cu suc proaspat de castraveti.
Veti obtine un ten frumos, catifelat, placut la atingere...unde mai pui ca rezolva si unele probleme! Daca o incercati, sigur o sa va placa si o sa repetati tratamentul!