M-am taiat la degetul mare de la mana stanga. nimic iesit din cale-afara, la prima vedere. doar ca, dupa ce-am ajuns la urgenta unde m-am prezentat pt ca vedeam alb in rana si am dedus ca mi-a ajuns cutitul la os (la propriu :D), am aflat cu stupoare ca mi-am sectionat si tendonul asa bine ca a fost nevoie de spitalizare si operatie. ghinion. ba nu, maaare ghinion! "foarte bine tintit!" s-a exprimat dra dr Aura Chirila, un medic cum rar intalnesti in spitalele noastre (e prima oara pt mine).
stiti (sau poate nu, si-atunci sunteti cazuri ff fericite) cum e la noi in spitale, cum e sa stai cu niste straini, departe de ai tai (sa nu mai spun ca am impartit patul pt ca nu erau destule locuri in saloane...grrrrr ), sa vezi cazuri demne de toata mila, sa nu stii ce va urma etc... ma rog, ideea e ca acum nu ma pot folosi de mana stanga pt ca degetul e in ghips (sunt bandajata pana aproape de cot) pt 3 saptamani. si abia a trecut una. e greu, ff greu. dar sunt bucuroasa ca a fost doar atat. ca n-a patit Maya nimic, era f aproape de mine cand s-a rupt cutitul in mana mea.
ma gandesc la toti cei care n-au o mana...sau un picior...sa nu mai zic de cazuri mult mai grave.
mi-e greu sa-i explic Mayei cand intinde manutele spre mine ca n-o pot lua in brate sa dansam pt ca mami are buba. mi-e greu ca n-o pot da jos din patut dimineata si astept sa vina o prietena care ma ajuta cu toate pana vine sotul meu acasa. mi-e greu sa cer ajutorul pt fiecare cana pe care vreau sa mi-o umplu cu apa si nu reusesc. ca nu pot sa-mi prind parul, sa-mi tai un mar sau o rosie... mi-e greu cu toate. dar nu ma plang, pt ca stiu ca va trece. spre deosebire de cei care raman/sunt neputinciosi pe viata. in continuare, ii multumesc lui Dumnezeu ca suntem bine. chiar si asa. :)
ps: mi-e greu sa scriu, de aceea am absentat :) dar motivat, cu scutire medicala :)
