marți, 8 decembrie 2009

Despre noi 3 si Padurea Fermecata...


Va prezentam cateva din cartile noastre preferate (da da, ale noastre, pentru ca si mie imi plac foarte mult): Povesti din Padurea Fermecata - Zanele, Piticii si Animalele (ne lipsesc Uriasii dar vor aparea si ei in gasca noastra). Maya le-a indragit din prima clipa (cu cateva luni in urma) si este foarte incantata sa descopere iar si iar "oaca" (broasca) "si inca una oaca" (si inca o broscuta), "ciu" (ariciul), "cocoas" (de la "iepuras coconas"), "pipicii" (piticii), casa etc.
Padurea Fermecata este un teritoriu magic si misterios, unde salasluiesc o multime de animale, pitici, zane, uriasi, spiridusi si dragoni, ale caror aventuri nemaipomenite ii captiveaza inca de la inceput pe cei mici.
Deocamdata Maya e atenta la personaje, nu cred ca intelege actiunea, faptele, insa le va patrunde sensul mai tarziu, cand va mai creste. Cartile sunt minunat ilustrate de Tony Wolf iar hartia si culorile sunt de foarte buna calitate. Copertile sunt cartonate si buretate. Ce ne place cel mai mult este ca sunt mai multe personaje pe o pagina, intr-o imagine, care fac diverse activitati, astfel incat Maya petrece mult timp uitandu-se si descoperind lumea lor, se incrunta, revine la anumite animale, comenteaza si cine stie ce-si imagineaza...
Maya este fascinata de carti, de cand era mica o pasionau, si imi doresc nespus sa fie asa mereu, sa-i placa sa citeasca mai tarziu. Pentru ea, orice moment al zilei este potrivit pentru "te" adica pentru poveste. Nu conteaza ca abia s-a trezit, cu ochisorii intredeschisi imi zice cu o voce somnoroasa "mami, te!" si eu aleg din mormanul ei cu carti fermecate una din care n-am citit chiar de curand si ma intind langa ea si-i citesc. Cred ca este momentul nostru, este acea clipa cand timpul se opreste, cand lumea din jur nu mai conteaza, pentru ca suntem noi doua cu povestile si secretele noastre, cu chicotelile si emotiile noastre. Daca una din clipele acestea are loc dimineata, sta linistita si ma asculta. Daca insa se petrece in alt moment al zilei, fie isi ia si ea o carte si "citeste" o poveste odata cu mine astfel incat nu se mai intelege cine ce zice (dar nu ma pot opri ca vrea sa citim impreuna :P ), fie se urca peste mine si ma iubeste ca un copil mare, constienta de puterea gesturilor ei tandre si sincere. Se apropie de fata mea, imi ia capul intre manutele ei jucause si ma pupa sau doar ma atinge cu nasucul, cu obrajorii...si chicoteste :)... Se urca cu totul peste mine, jucausa si dornica de gesturi de tandrete, de iubire, dar nu din partea mea, ci din partea ei. Vrea sa-si manifeste sentimentele, parca este cumva randul ei sa ma alinte... Este momentul in care imi vine sa rad si sa plang in acelasi timp, de fericire, de emotie, de iubire... La fel face si cu tati, cand sunt amandoi in pat si-i citeste o poveste sau pur si simplu se joaca, se urca pe el sa-l alinte, sa-l iubeasca, se aseaza cu capul pe umarul lui sau ii ia fata intre manute si il pupa :) si tati se topeste si el, desigur... Singurul regret este ca suntem atat de prinsi in probleme, treburi administrative, rutina zilnica, incat ne petrecem toti 3 impreuna aceste momente mai rar, Maya sta fie cu mine, fie cu tati. Dar lucram la asta, vorba americanului :)... si recuperam cand si cat putem si ne povestim ce a mai facut Maya, ce a mai zis in lipsa celuilalt...

4 comentarii:

  1. Ce clipe frumoase petreceti voi trei impreuna!!!
    Sa fie asa toata viata numai emotii frumoase si bucurie.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim din suflet Rami, la fel si voua!!! ;) Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Lala: da da, stiu ca si voi sunteti fani Tony Wolf ;) de Craciun le va primi si Maya pe cele mari "Cele mai frumoase..." pe care voi le aveti si le stiti deja.

    RăspundețiȘtergere

M-as bucura sa stiu ce crezi...