vineri, 14 iunie 2013

Scrisoare pentru sotul meu

Dragul meu,

In urma cu exact 10 ani, dupa (doar) o saptamana de tatonari, m-ai intrebat brusc: "S-ar spune ca noi doi ne-am cam cuplat, nu?" :) Ti-am raspuns razand da :)

Cand imi puneam intrebari despre cum stii daca ai cunoscut iubirea adevarata...cum poti sti daca ai pierdut-o si daca este adevarata vorba cum ca orice-ar fi, daca va este menit sa fiti impreuna, tot impreuna veti fi, evident dupa relatii esuate, cand nu stiam ce sa mai cred, daca sa mai cred, daca mai vreau sa cred... atunci te-am cunoscut pe tine, dragul meu Tom Hanks! :) Si intai ne-am imprietenit, ne-am spus povestile vietii, am vorbit de una-alta... m-ai cucerit cu glumele tale, cu vorba buna pe care o aveai mereu pentru mine, oricat de ocupat erai, cu faptul ca tineai minte amanuntele care ma preocupau si ma-ntrebai de ele... si pentru ca m-ai alintat din prima zi "Miutza". Si pentru ca ai avut incredere deplina in mine, in noi. M-am indragostit de sufletul tau. Toate intrebarile mele s-au spulberat, incetul cu incetul... am inteles ca este adevarat, daca va este menit sa fiti impreuna, veti fi...asa a fost cu noi. Si am trecut prin multe impreuna... printr-o cumplita furtuna cu feribotul care a durat 30 de ore, primul nostru Craciun impreuna in Irlanda (stii ca avem si povesti pentru fete despre asta), logodna noastra cand n-aveam decat 50 de euro in buzunare, n-aveam casa, n-aveam job, dar aveam sprijinul parintilor, aveam prietenii langa noi si sufletul plin de sperante si vise, apoi despartirile repetate cand plecai pe vase de croaziera,  amenajarea casutei noastre,  nunta adevarata, apoi Maya Ioana, apoi Ayana Maria...
Si sa vezi de unde a pornit ideea acestei scrisori... Astazi, dupa exact 10 ani, am mers cu totii s-o inscriem pe Maya la scoala (de fapt s-o cunoastem pe doamna invatatoare)... Desi erai atat de ocupat si obosit si aveai atatea altele de facut, ai vrut neaparat sa mergi cu noi pana acolo pentru ca era ceva atat de important... Incredibil cat de multe lucruri frumoase se pot intampla in 10 ani! Acum zece ani eram eu undeva si tu in alta parte, fiecare pe drumul lui...sau poate nu, poate fiecare incercam sa ajungem la drumul nostru comun, pe care mergem astazi impreuna.In tot acest timp, mi-ai ramas soţ credincios, esti cel mai devotat tatic, cel mai bun mester olar :))), cel mai amuzant partener de joaca pentru fete, cel mai bun instructor personal de balet pentru Maya cand ajungeti acasa, cel mai bun prieten, cel mai implicat si familist soţ. Inca ne citim gandurile, ne terminam unul celuilalt frazele, ne intelegem din priviri, inca ma invelesti noaptea cand ma dezvelesc, ma saruti cand pleci la serviciu in zori chiar daca eu dorm, inca radem unul la glumele celuilalt...si de asta stiu ca anii ce vor urma vor fi inca si mai frumosi, si mai buni, si mai plini de momente memorabile.
Iti multumesc pentru ai acceptat sa ramanem in tara doar pentru ca eu nu ma pot desprinde de elevii mei, de prietene, de familie... pentru ca-mi accepti toanele (rare, desigur), pentru ca dupa o zi de lucru, luat Maya de la gradi, dus la balet sau in alta parte, asteptat acolo, adus acasa, te trimit la posta sa stai la rand vreo jumatate de ora sa-mi iei un colet si te duci chiar de 3-4 ori pe saptamana...sau daca la 9.40 seara descopar ca-mi trebuie lapte pentru Ayana sau rosii si banane sau mai stiu eu ce, tu mergi repede la supermarket fara sa-mi reprosezi niciodata ca nu m-am gandit mai devreme... Iti multumesc ca m-ai ajutat cu fetele din prima zi de cand am venit acasa de la spital, ca orice fac eu faci si tu la fel de bine in privinta lor si de asta apeleaza la tine pentru orice... Iti multumesc pentru ca inca ma vezi cea mai frumoasa, pentru ca-mi spui zilnic ca ma iubesti, pentru ca opresti masina sa fotografiezi niste flori care-mi plac mie atat de mult, pentru ca ai incredere in deciziile mele in legatura cu educatia si alimentatia fetelor... pentru ca niciodata nu ma intrebi de ce dau atatia bani pe un parfum, o rochie sau o bijuterie ci ma admiri cu ele... si iti multumesc ca intotdeauna ai pentru noi o surpriza cand vii de la cumparaturi, ca in drum spre bucatarie sau baie te opresti sa le zambesti fetelor si sa le mangai, ca mereu ma imbratisezi cand fac ceva in bucatarie, ca repari orice se strica prin casa (chiar daca de obicei dureaza :P), ca stii sa faci haz de necaz, ca ma faci in fiecare zi sa rad in hohote, ca ma ajuti la treburile casei, ca nu-mi reprosezi ca iti calc tricoul sau camasa atunci cand trebuie sa pleci sau ca nu prea gatesc, ca te-ai adaptat odata cu mine la aceasta cursa contra cronometru care e viata noastra, si mai ales ca in aceasta cursa alergi alaturi de mine, ca facem o echipa atat de buna, astfel incat atunci cand facem popasuri, ni le petrecem frumos cu totii si facem ca timpul sa se opreasca in loc. Si iti mai multumesc pentru frumosii ochi albastri pe care i-ai oferit fetelor noastre...
Te iubesc. Te iubesc pentru toate cele care au fost, pentru toate cele care vor mai fi.



































Dat fiind faptul ca tu esti cel din spatele camerei de obicei, mi-a fost greu sa gasesc poze cu tine :) mai ales cu noi doi :)


10 comentarii:

  1. Sunteti o familie extrem de frumoasa! Sa fiti fericiti!
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. LAAAA MULTI AAAANI FRUMOSILOR!!!

    RăspundețiȘtergere
  3. sa fiti la fel de fericiti in continuare, frumosilor :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunteti 2 frumosi, de fapt 4 frumosi! sa va dea Dumnezeu sanatate si sa va bucurati de multe momente fericite impreuna!Scrisoarea ta e emotionanta si ne adduce foarte aproape de voi!

    RăspundețiȘtergere

M-as bucura sa stiu ce crezi...