Visul unei nopti de toamna

Iubesc toamna si as vrea sa pot pleca acum sa ma plimb, sa privesc frunzele cum cad din copaci, sa las vantul sa-mi ravaseasca parul, sa pasesc printre frunze si sa le-mprastii cu picioarele, sa le-aud fosnind... Nu pot chiar acum dar o sa-mi iau liber de la toate si o sa ies sa ma bucur in tihna de cateva ore dintr-o zi de toamna perfecta. Doar eu si gandurile mele de recunostinta si fericire si iubire... doar eu si implinirile mele. Iubesc viata, imi iubesc viata asa cum e si ma simt norocoasa. Nu ma chinuie ce nu am, nu ma framant in legatura cu ce as fi putut avea sau ce as fi putut fi...nu. Mi-e bine asa pentru ca am langa mine, in jurul meu, in fiecare zi, TOT ceea ce conteaza. Singurul regret pe care-l am este ca nu m-am nascut in tara potrivita. Visez sa locuiesc intr-un satuc in Franta, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea, unde toti sunt oameni blanzi, care, asa cum am vazut eu intr-o dimineata de noiembrie dintr-o alta toamna perfecta, in drum spre serviciu sau alta treaba, se opresc la cafeneaua din colt si-si fac timp sa schimbe doua vorbe cu proprietarul, un francez la vreo 45 de ani, cu barba, vorbaret si care pare sa le stie pe toate... pentru ca se cunosc de-o viata si chiar le pasa cand intreaba "ce mai faci?" si aculta cu-adevarat raspunsul tau, nu doar il aud... Si visez ca intr-o buna zi sa le raspund si eu...