Un consultant de renume şi-a început un seminar ţinând în mâna o bancnotă de 20 USD în faţa a 200 de oameni. A întrebat:“Cine vrea aceasta bancnotă de 20 $?” Imediat au început să se ridice mâinile iar consultantul a adăugat:
“Am să dau această bancnotă unuia dintre voi, dar mai întâi am să fac ceva cu ea.” Nici nu a terminta bine de vorbit că a şi început să mototolească bancnota. Apoi a întrebat din nou:
“Cine o mai vrea?” În aer mai erau ridicate mâini.
“Bine, adăugă consultantul, dar dacă fac asta?” şi a scăpat bancnota pe podea după care a început să o calce cu piciorul. Apoi a ridicat-o. Era mototolită şi murdară.
“O mai vrea cineva?”, întrebă el surâzând. Normal că încă se mai vedeau mâini ridicate.
“Dragii mei prieteni, tocmai aţi învăţat o lecţie foarte valoroasă. Indiferent ce am facut eu cu banii, voi tot i-aţi vrut fiindcă aceştia nu şi-au pierdut valoarea. Încă valorează 20 $!”
Morala
De multe ori în viaţa noastră suntem părăsiţi, jigniţi, stropiţi cu noroi din cauza deciziilor pe care le luăm şi a circumstanţelor de care avem parte în viaţa noastră. Ajungem să credem că nu avem nicio valoare.
Dar să ştii că indiferent ce s-a întamplat şi ce se va întâmpla nu îţi vei pierde niciodată valoarea. Pentru cei care te iubesc tu eşti de nepreţuit. Valoarea vieţii noastre provine nu din ceea ce facem, pe cine cunoaştem ci din ceea ce suntem.

sursa foto: http://users.erols.com/sychen1/Money_fold.html
sursa poveste: http://povestiri-cu-talc.blogspot.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
M-as bucura sa stiu ce crezi...