vineri, 21 august 2015

"Copilul trebuie batut ca si calul...si n-o sa mai faca" sau O calatorie de cosmar

Am dus-o dimineață pe Maya la balet. Călătoriile cu autobuzul sunt plăcute in general, datorita zâmbetelor pe care fetele le împrăștie in stânga si-n dreapta si le culeg înapoi de la calatori... Se inițiază conversații, brusc toți bătrâneii zâmbăreți își amintesc de nepoței sau de vremea când copiii lor erau așa mici... nostalgii, admirație, aduceri-aminte, nesiguranța viitorului copiilor...de toate!

Când ne întoarcem, Ayana îmi cere sa-i fac poze lângă flori...ieri ploua dar nu i-a pasat. :) Ea a vrut poze.


Astăzi la întoarcere, eu si Ayana așteptăm autobuzul in stație. Vine unul in sfârșit dar fiind prea aglomerat hotărâm împreună sa-l așteptăm pe următorul. Adie un vânticel prietenos cu miros de toamna timpurie, așa cum ne place noua...
Vine autobuzul al doilea, urcam, găsim un loc pentru Ayana, se aşază frumos si îmi spune încet ca nu vede florile de pe locul acela (nu era la geam). Ii explic ca le va vedea după amiaza, când ne vom întoarce sa o luam pe Maya de la balet. După vreo doua minute, din reflex ii arat florile (asta e activitatea principala când mergem cu autobuzul, sa admiram florile de pe strada) si ea îmi spune iar ca nu le vede... Ii spun ca nu e nicio problema, sa ne bucuram ca am găsit un loc si e in siguranță, nu se dezechilibrează la vreo frâna... Atât. Nu a insistat, nu a spus-o pe ton plângăcios sau alintat, nu. Când face mofturi, recunosc. Buuun. La nici 20 de secunde după explicația mea, o "doamna" in vârstă care stătea lângă ea, pe locul de la geam, ii spune cu reproș in glas: "Te-am lăsat sa vad pana unde ajungi si pana unde ajunge mămica ta, ce face sa-ti facă pe plac...Așteptam sa vad când cedează si pana unde insiști tu. Tu trebuie sa o asculți pe mama ta... (apoi uitându-se la mine cu privirea aceea care spune "Eu știu mai bine, asculta si învață!") Copiii trebuie sa asculte si trebuie ținuți din scurt. Nu trebuie scăpați din frâu, de așa mici trebuie dresați..." O întrerup spunându-i politicos ca nu e cazul sa-mi spună așa ceva, ca fetița mea a înțeles despre ce este vorba pentru ca i-am explicat si am încercat sa pun punct. Ayana se uita usor speriata la mine...Da' de unde! Abia se înfierbântase doamna... spre disperarea mea, a continuat cu o privire tăioasa si răutăcioasă cum rar mi-a fost dat sa vad... "Copiii mei aveau program de mâncat, program de bătaie, program de culcare!" Deja câțiva oameni se uitau cu compătimire la mine... si urat la ea. Mie îmi venea doar sa o strâng tare tare in brațe pe Ayana si sa dispărem din raza ei de acțiune, sa nu mai aud astfel de povesti si sfaturi. In timp ce eu căutam disperata un alt loc pentru Ayana si mă gândeam chiar sa coboram la prima, a început sa-mi povestească cum si-a educat ea copiii... Continuă : "Când mergeam la magazin, fata mea zicea ca vrea aia si aia si aia si eu strigam la ea si o zgâlțâiam: Nu vrei nimic, ai auzit?! Nimic! Daca răstorni vreo punga din magazin sau vreun borcan, aici ti-l dau sa-l mănânci pe tot cu totul, ai înțeles?!"... Groaznic. Nu-mi venea sa cred...cu ce se lauda. "Copilul trebuie bătut ca si calul, când a greșit, l-ai bătut si n-o sa mai facă." Nu-mi venea sa cred... Serios?! Pai acum oare cine ar trebui sa vina sa va bata puțin ca ați greșit si v-ați băgat in viața mea si mi-ați stricat zenul dându-mi lecții de părințeală depășite, primitive si crude?! Cum v-ați simți daca ar apărea o autoritate a bunelor maniere si a bunei dispoziții si v-ar bate... ca doar ați greșit? Cum v-ați simți daca v-ar umili așa? Offf...si de s-ar fi oprit, ce bine ar fi fost...Si nu puteam sa zic nimic, pentru ca așa m-a educat mama - sa fiu respectuoasa cu oamenii in vârsta... si pentru ca sunt pacifista, pentru ca nu era treaba mea ce a făcut cu copiii ei... Pe mine mă interesează ca ai mei sa fie sănătoși si echilibrați emoțional, fericiți, respectuoși, responsabili, in siguranță, liberi si încrezători... In tot acest timp eu mă uitam in alta direcție ca poate poate se oprește... "Ați văzut aseară la televizor ce a pățit copilul ala de 5 ani, nu?" Eu: "Nu, nu mă uit la știri..." Ea, sa mă lămurească: "L-au luat părinții la restaurant si s-a dus lângă bazin si a murit. Pai cum sa iei copilul la restaurant? Niciodată copiii nu se duc la restaurant! Eu nu i-am dus niciodată! Copiii trebuie ținuți din scurt, altfel ii scapi din mana, Doamne ferește, si uite așa nu te mai asculta! Bătaie, dom'le! Ascultați ce va zic, ca si eu am crescut doi copii!" In sfârșit se ridica sa coboare, nu înainte de a-mi arunca o ultima observație (uitasem sa-i pun Ayanei clamita si parul aproape ii cădea in ochi...): "Si nu cu parul in ochi, fetițo, ai auzit? Ca faci strabism!" Offf...

A coborât. Ayana a trecut la geam si eu lângă ea. Am îmbrățișat-o strâns, de parca cineva încercase sa mi-o ia... "Te iubesc." i-am șoptit firesc si am pupat-o pe creștetul capului. Si apoi am lasat-o sa admire florile.


3 comentarii:

  1. fara cuvinte.....nu stiu daca as rezita mult la asemenea conversatii.....

    RăspundețiȘtergere
  2. Uita toate "sfaturile" astea!
    Of, Doamne, din nefericire multi au fost asa educati si incerca cateodata sa te faca sa crezi ca nu valorezi nimic daca nu procedezi ca si ei. Ma bucur ca si la tine nu a mers "intelepciunea" ei de viata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e...multi au fost educati asa... Si vor sa perpetueze inteleptele metode...

      Ștergere

M-as bucura sa stiu ce crezi...