joi, 12 iunie 2014

Scrisoare pentru fiicele mele, in caz de vremuri grele...


Dragile mele Raze de Soare, oricat de mult ma straduiesc sa va cresc echilibrate din punct de vedere emotional, stiu ca veti trai momente in care totul va parea ca se duce la vale...cu voi cu tot. Va scriu aceasta scrisoare pentru acele zile gri, grele, groaznice (toate incep cu gr...curios). As vrea sa stiti ca totul are o rezolvare si ca totul se intampla pentru ca voi sa va dezvoltati intr-o directie, sa evoluati spre voi cele adevarate, cele ascunse inauntrul vostru dar care veti iesi la suprafata puternice, calde, intelepte... Va rog sa nu va refugiati in vicii ci sa transpuneti aceste incercari grele in desen, muzica, scris...in orice mod frumos si constructiv de a trece peste... Puteti chiar sa va luati o carte si un CD preferat si sa mergeti una la cealalta (daca nu vom mai locui impreuna). Mereu sa va bazati una pe cealalta si sa va ajutati reciproc neconditionat. Sau puteti sa veniti la noi, la mama si la tata...promit sa nu pun intrebari daca nu sunteti pregatite sa vorbim ci doar sa sorbim impreuna o ciocolata calda sau un ceai si sa ascultam Mozart, rock, valsuri vieneze sau ce mai vreti, sa stam "culcuşite" toate trei si sa inventam povesti ca atunci cand erati mici, sa ne uitam la comedii romantice, sa dansam... sau orice veti dori. Asa cum voi ma inveseliti acum si tu, Maya -suflet pretios, imi atragi atentia ca e important ca suntem cu totii impreuna si ca avem iubire si sanatate, la fel promit sa va inveselesc si eu si sa va arat mereu ce conteaza cu adevarat. Cu totii trecem prin perioade grele, uneori din cauza noastra, alteori din cauza celor din jurul nostru. Oricare ar fi cauza, va rog sa cautati rezolvarea si daca nu o descoperiti, atunci sa gasiti in voi puterea sa treceti peste, sa lasati ranile sa se inchida...si sa va amintiti ca totul este trecator. Mai ales cele rele ;)



Cat de usor se transforma acel echilibru interior in amintire, eu va pot spune, mi se intampla si mie... Cat de usor este sa fii zdruncinat si sa ti se intoarca lumea cu susul in jos, si asta stiu... Dar mai stiu si ca poti sa te reechilibrezi, si o iei de la capat, si muncesti cu tine insuti din nou si te concentrezi doar pe acele aspecte din viata ta care te fac fericit. Si stii ca va trece si asta...si ramane doar sa-ti inveti lectia si sa-ti vezi mai departe de drum si de tine. Si speri ca data viitoare vei fi mai pregatit, mai indiferent sau mai puternic. Si nu, nu te poti consola cu ideea ca tot trebuie sa apara ceva undeva, ca nu poate fi totul perfect... Asta nu te incalzeste cu nimic. Poate fi totul bine si frumos, asa cum era ieri...si alaltaieri... si in zilele de dinainte. Vreau sa stiti ca lucrurile pentru care merita cu adevarat sa lupti nu sunt de fapt lucruri...sunt sentimentele voastre frumoase, sunt respectul fata de sine si fata de aproape, sunt sanatatea, iubirea, prietenii adevarati si membrii familiei. Sa respirati adanc, sa va amintiti de vremurile bune, calme si vesele atat cat sa va dea rabdare pentru ce va urma in procesul de vindecare dar sa nu ramaneti ancorate in trecut. Si orice-ar fi, ORICE, sa nu uitati ca eu, mama voastra, inainte de a va judeca, voi cauta o solutie sa va ajut. Si atunci cand veti avea nevoie de sprijinul meu, exact asta veti primi, sa nu va temeti ca inainte sa va ofer ajutorul meu, va voi reprosa greselile inerente. Nu! Sa veniti la mine cu inima deschisa, mereu, orice-ar fi. Vreau sa tineti minte cum uneori se intampla de trei ori pe zi sa varsati din greseala apa/iaurt/inghetata/mancare pe voi, pe haine, pe masa sau pe jos, din joaca si din neatentia specifica varstei si veseliei voastre. Si noi ce facem, eu si tati? Cautam repede solutia (servetele, prosopele, mop si altele, dupa caz) si niciodata nu va certam pentru asta pentru ca este involuntar, chiar daca se repeta...si oricine poate gresi (desi evident ca ne suparam in sinea noastra dar pe situatie, nu pe voi!). Iar privirea voastra vinovata si speriata cu atat mai mult ne impune sa ramanem calmi pentru ca in momentul acela aveti nevoie de noi, nu de nervii nostri. Desigur, urmeaza  tragerea concluziilor si atragerea atentiei pt viitor, pe un ton calm si oarecum complice... Ideea este ca la fel vom proceda mereu, asa ca puteti apela la noi pentru orice, impreuna suntem o echipa si vom depasi toate obstacolele. Promitem, amandoi. Pentru ca (printre altele) de aceea ne-ati ales pe noi sa va fim parinti. Si va multumim pentru asta. 

2 comentarii:

  1. Foarte frumos, Mioara! Sunt sigura ca fiicele tale vor deveni femei echilibrate si puternice, asa cum ti le doresti. Mult succes! Luminita Arhip

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult Luminita! Speram, ne straduim... mai tine si de ele ;)

      Ștergere

M-as bucura sa stiu ce crezi...