Din ce in ce mai bine!

Ninge atat de tare... ni s-au dat planurile peste cap, nu mai plecam la Brasov pentru revelion, insa stiu ca totul se intampla cu un motiv, asa ca nu mai fac bagaje ci imi fac un ceai pe care-l sorb usor din cana mea rosie cu buline albe si fac bilantul anului care se incheie.
In urma cu un an, ma intrebau elevii ce imi doresc de la Mos Craciun si le raspundeam la fel tuturor, razand:  "Un apartament cu 4 camere!" :) Parea un vis si atat. Dar am invatat ca daca visezi, lucrurile se intampla. Daca le vizualizezi, daca iti doresti din toata inima ceva, se va intampla. Si s-a intamplat. Este minunat, avem spatiu destul, suntem aproape de gradinita si de scoala... Ni s-a implinit un vis si in fiecare zi simtim recunostinta pentru asta. Odata cu mutarea, s-au mai produs cateva schimbari, toate spre binele nostru, cum altfel? Cosmin si-a schimbat serviciul, eu am invatat sa accept tot ce se intampla cu seninatate si incredere, am descoperit ca suntem cu totii prinsi intr-o mare retea si ca totul se intampla cu un motiv, ca fiecare om a avut si are un rol important in viata mea, ca fiecare intamplare imi ofera o lectie de viata pe care trebuie sa mi-o asum si sa o invat dar am invatat si cum sa trec mai departe, sa merg pe drumul meu spre lumina, spre iubire...si am mai descoperit ca de fapt drumul meu ESTE lumina si iubire, ca am oameni minunati in viata mea care ma inspira, ca Dumnezeu imi arata zilnic in atatea moduri ca ma iubeste, ca tot ce avem de facut este sa deschidem ochii si inima si sa acceptam, sa invatam sa primim...ca tot ce facem se intoarce la noi inzecit, ca intentiile bune sunt rasplatite dar si ca exista in preajma noastra din nefericire oameni rataciti care, atunci cand simt si vad in viata ta prea multa fericire, energie pozitiva, pur si simplu nu fac faţă... si in loc sa se bucure cu si pentru tine, se intorc cu spatele si pleaca...lasand loc pentru altii care rezoneaza cu tine.

Am participat la cateva evenimente minunate anul acesta, am cunoscut oameni deosebiti, am primit in viata mea oameni minunati care sper sa ma insoteasca o mare parte din drum...

Fetele sunt bine, noi suntem bine... Maya a inceput scoala acolo unde ne-am dorit, la doamna invatatoare pe care ne-am dorit-o si incantarea, constiinciozitatea si entuziasmul Mayei sunt unitati de masura care ne confirma ca alegerea a fost perfecta. Eu m-am implicat intr-un proiect nou care imi da aripi si imi umple sufletul de frumos pentru ca fac ceea ce-mi place in continuare si acum sunt inconjurata de si mai multi copii: sustin cursul optional de limba enegleza la gradinita CleverKids (Galati), o gradinita moderna, primitoare si ...de poveste! Copiii sunt minunati si Maya, care ma insoteste uneori caci nu o pot lasa acasa singura dupa scoala, se mira in mod constant: "Mami, dar ce te iubesc copiii acestia pe tine! Ai vazut ce cuvinte frumoase iti spun? Si cum te imbratiseaza? Si ce draguti sunt toti!!! Imi vine sa stau toata ziua cu ei!".

Am petrecut primul nostru Craciun in casuta noastra cea noua... liniste, pace, veselie, pupici, imbratisari, caldurica, filme de familie, daruri minunate...

 Bucurii mari pentru lucruri simple... Ayana i-a cerut Mosului o cutie cu lapte printre alte maruntisuri...pentru ca nu prea bea acasa lapte de vaca. Asa-i ca bucuria de pe chipul ei este nepretuita? :)

Maya: "Ce destept e Mosul! Ne aduce mereu numai carti minunate!" Corabia fantastica a lui Noe - o carte care se transforma intr-o corabie...fantastica! :) 

Desi nu a fost lipsit de provocari, a fost un an minunat si simt ca cel ce vine va fi si mai frumos si plin de surprize! Va multumesc tuturor ca sunteti in viata mea, ca faceti parte din drumul meu, ca ma ajutati sa evoluez, sa-mi indeplinesc misiunea, sa invat ceea ce am de invatat. Imi doresc sa va ating si eu viata frumos macar putin, pentru o perioada. Ii iert pe cei care au gresit caci stiu ca totul face parte dintr-un plan mai presus de noi...si le cer iertare pentru greselile mele celor fata de care am gresit. Va iubesc si va trimit ganduri bune, imbratisari, iubire si lumina! La multi ani!

Calendar de Advent

Anul acesta am ales si eu sa renunt la clasicul calendar cu figurine mici de ciocolata si am ales o varianta mai antrenanta, interesanta, sanatoasa si frumoasa!

Intai si intai am cumparat calendare de Advent de la Lidl (unul cu saculeti pentru Ayana si unul cu şosetuţe pentru Maya). Pana aici, simplu (desi ne-am plimbat de la un magazin Lidl la altul caci se epuizasera, ca tot ce e frumos, inedit si/sau ieftin la Lidl...). Marea intrebare a aparut acasa, cand le-am desfacut: unul lung de 2.6 m, celalalt inca si mai lung, peste 3m... Unde le agăţăm? Cum facem sa fie frumos, practic si durabil? Dupa mai multe scenarii, am ales sa le taiem si sa le lipim pe braduti. Am confectionat bradutii din trei parti triunghiulare pe care le-am invelit in hartie creponata verde, apoi am lipit cu lipici textil săculetii/şoseţelele de braduti si la final bradutii de pereti cu silicon. Ultimele doua activitati au fost efectuate de tati, restul le-am facut eu sub atenta observatie a asistentei mele, Ayana. :) M-a ajutat cum a putut ea mai bine si tare cuminte a asteptat sa le termin...ca sa nu mai spun cat de mult m-a incurajat si cat de incantata era de cum iesea totul... :)

Acum urmeaza partea mai interesanta... In fiecare zi fetele vor descoperi cate o surpriza care nu va fi neaparat ceva dulce ci o activitate pe care sa o facem impreuna. Ce îi incanta pe micutii nostri cel mai mult? Timpul petrecut cu noi, asadar luna decembrie va fi o luna petrecuta si mai mult in familie... Vor gasi si indicii de genul "Cauta in cutia de pe masa", "Cauta pe scaunul de la fereastra din birou" etc unde vor gasi diferite obiecte/ surprize : perforatoare cu formele preferate, pixuri, carti, sabloane, stampilute, ascutitoare, figurine mici etc. Din cand in cand vor primi si ceva dulce iar in anumite zile vor gasi de doua ori cate o surpriza. :) Pentru ca merita si pentru ca-mi place sa le rasfat in luna decembrie.

Acestea sunt o parte din bileţelele pe care le vor descoperi unul cate unul, in fiecare dimineata.

 

Anul viitor vom avea patru astfel de braduti pentru ca vrem si eu si tati cate unul. :)
Pana la Craciun, avem bucurii in fiecare zi, pentru ca fiecare zi este un dar pretios de la Dumnezeu. Asadar, sa ne bucuram impreuna!

Jocul de-a designerii de interior

Un joc care pare simplu (si este ieftin) dar care ofera multiple posibilati de joaca atat fetitelor cat si baietilor. Locuinta este un joc care cuprinde 13 planse A4: sapte cu fiecare camera in parte si sase planse cu  38 de jetoane cu mobilierul potrivit pentru fiecare incapere (pe care trebuie sa le decupati inainte de inceperea jocului).

Nu exista reguli :) Fiecare copil isi alege una sau mai multe camere pe care asaza mobilierul dupa bunul plac! :) Noi ne-am gandit sa ne jucam de-a petrecerea si am desenat si alte obiecte de decor, vesela si mancare pentru petrecere...

Ore in sir si-au imaginat, au purtat conversatii, au cantat si Multi ani traiasca! :) S-au gandit sa-si aduca si jucariile cele mai mici (personaje, animalute etc) din lemn, cauciuc sau plastic si veselia s-a prelungit. Puteti comanda jocul pe Libris.ro, costa doar 12 lei, nu se percep taxe postale si daca o sa va placa, mai sunt doua mape din aceeasi colectie: Cu ce calatorim si Cu ce ne imbracam.

Spor la joaca! :)

Gesturi simple, impact puternic

Tot ceea ce facem in fata copiilor nostri, indiferent daca este pentru ei sau nu, va avea un impact asupra lor mai mare decat credem noi. Ma bucur sa descopar asta de fiecare data dar ma si pune pe ganduri...oare de cate ori am facut ceva gresit si ele au fost martore? Oare ce mesaje gresite le-am transmis?
Deocamdata voi povesti doua exemple pozitive, de care vreau sa-si aminteasca si Maya dar si eu peste ani... Intr-o dimineata, Maya trebuia sa duca la scoala jucaria preferata - in cazul ei, o pisica pe care o cheama Pisi. Maya o aranjeaza mereu pe Pisi cu zgarda (o bratara din plastic) si clamita/ fundita la ureche, ambele asortate cu imbracamintea ei (a Mayei). In aceasta dimineata, eram gata sa iesim pe usa, cand Maya si-a dat seama ca zgarda lui Pisi era roz si nu rosie precum clamita... A inceput sa caute de zor, tot mai impacientata ca nu gaseste "zgarda" rosie. Ii spun "Vrei sa-ti dau bratara mea rosie sa i-o pui la gat ca zgarda?" Maya, incantata: "Da, ce idee grozava! Chiar mi-o dai?! Mami, e asa de bine ca pot conta pe tine mereu!!!" si evident, urmeaza imbratisarea... Asa cum vorbele si mai ales faptele mele au impact asupra ei, acum a venit timpul ca si vorbele ei sa aiba un impact puternic asupra mea... Da, mereu poate conta pe mine... Cat ma bucur ca a tras concluzia aceasta fie chiar si dintr-un fleac (pentru ea o mare problema) si ca vorbele mele nu raman doar vorbe... Ii repet din cand in cand ca orice-ar fi, sa aiba incredere in noi si sa ne spuna ce o framanta, ce problema are, ce greseala a facut, ce dorinte are. Trebuie sa o ajut sa-si mentina convingerea ca orice-ar fi, se poate baza pe mine, pe noi. Este in puterea mea, a noastra.


A doua intamplare s-a petrecut chiar de ziua mea, duminica. Am luat-o seara de la balet si in drum spre autobuz, m-am oprit sa intreb un baiat de vreo 10 ani care cazuse (si de care rasesera cativa adolescenti din spatele lui) daca se simte bine, daca are nevoie de ceva si daca il impinsesera baietii sau a cazut singur... Maya, care a observat ca ba mai ajut o batranica, ba conduc pe cineva confuz care nu gaseste un loc anume, sau altele de care nu-mi amintesc, constata: "Mami, tu esti asa de buna cu unii oameni!". Nu sunt bunatatea intruchipata, am si eu momente cand ma supar pe oameni pentru ceea ce fac, cand ma grabesc sa judec dar ma opresc repede, cand ma enervez... Dar Maya a vazut esentialul si asta imi da sperante din nou ca ea va ajuta ca lumea ei sa fie mai buna... Odata m-a intrebat: "De ce l-ai ajutat pe domnul acela?" Si i-am raspuns simplu: "Pentru ca avea nevoie de ajutor."
Toti copiii nostri pot schimba lumea in care traim, in care vor trai ei insisi, daca ii indrumam prin gesturile noastre. Mai importanta decat sfaturile si teoria este practica.

One moment in time...

Ce frumos si eliberator este sa te poti opri din ce faci, sa-i prinzi obrajorii copilului tau in maini si sa-l privesti in ochi, sa simti cum iubirea lui si a ta fata de el te vindeca de tot si toate, te umple de forta si energie, de lumina si caldura... E de ajuns sa fii acolo, sa-l privesti, sa-i vorbesti, sa-l asculti... Copilul tau este minunat exact asa cum este el. Este unic si nu vrea decat timpul si iubirea ta. Toate celelalte aspecte din viata lui depind de timpul tau si de iubirea ta neconditionata. Fii acolo, pentru el si pentru tine.
PS: Multumim, tati, pentru poza...este jocul nostru cu nasucurile, pe care-l facem de obicei si impreuna cu Ayana, care insa dormea in masina in momentul acela...


(La Bisoca, jud. Buzau, un colt de rai...)

Acum si aici. Atat.

Dupa o zi incarcata cu patru meditatii, cu fetele acasa (pus la masa, strans, pus iar la masa, iar strans, da-le jos cartile din biblioteca, pune-le la loc si da-le altele etc), cu Maya bolnavioara (a avut o entorsa pe care am tratat-o in doua zile datorita miraculoasei Arnica) plus o serbare si-o programare la stomatolog, seara ne pregatim de culcare. O aud pe Maya in baie cum inventeaza un cantecel in timp ce ne asteapta s-o scoatem din cada. In timp ce ma amuz ascultand-o, o rog pe Ayana sa se intoarca cu spatele la mine in pat sa-i impletesc o codita pentru ca e foarte calduroasa si noaptea transpira cu parul desfacut. Si in timp ce-i impletesc codita ma aud zicandu-i "Hai sa-ti impletesc rapid codita ca ma doare tare tare spatele si-s obosita si mai am si mancare de facut dupa ce va culcati... Abia astept sa cresteti mari si sa fiti independente..." Si  m-am oprit. Hotarasem cu ceva ani in urma sa nu ma las prada gandurilor de genul "Abia astept sa creasca fetele sa avem si noi timp pentru una, alta...sa nu mai depinda atat de mult de noi etc.". Si uite ca sub influenta oboselii mi-a iesit porumbelul, mai liber ca niciodata. Nu, nu, nu. Nu abia astept, vreau sa ma bucur de fiecare zi petrecuta cu voi chiar daca zilele seamana atat de mult intre ele (si totusi emotiile sunt atat de diferite) si o iau de la capat in fiecare dimineata intrebandu-ma oare ce ne mai asteapta azi. Stiu ca mai tarziu, de acesti ani imi voi aminti cu cel mai mare drag si voi dori sa ma intorc in timp, sa va vad alergand prin casa, sa vad aud chicotelile, sa va vad uitandu-va pe carti, jucandu-va, modeland plastilina, imbracandu-va singure pentru nu-stiu-ce bal mascat inventat... O sa-mi fie dor sa ma chemati la vreun spectacol de-al vostru organizat in sufrageria noastra, cu tati DJ, o sa ma simt vinovata ca de multe ori v-am tot amanat pentru ca aveam de intins rufe sau de facut vreo treaba in bucatarie si o sa-mi amintesc mereu de intrebarea Mayei: "Dar ce e mai important, mami, treaba sau noi?!"... pentru ca stiu ca nu veti fi mereu ale mele suta la suta...iar acum cand sunteti, vreau sa ma bucur de acest privilegiu, de aceasta binecuvantare dubla... Si va ajut sa va imbracati in rochii de balet si sa dansati special pentru mine, si va pictez pe fata pentru carnaval, si ne asezam toate trei in jurul unei carti magice si citim, si desenam ce ne dorim cel mai mult sa facem weekend-ul viitor, invatam engleza si franceza, faceti lectii de geografie si istorie cu tati si facem un puzzle, ba nu, doua, ba nu, chiar trei... si ascultam muzica si dansam... si ne uitam pe poze mai vechi si va povestesc despre voi, despre noi 2+2 si restul lumii, si va spun ca mereu veti fi fetele noastre dragi, ca mereu va veti avea una pe cealalta si veti fi cele mai bune prietene... si ne uitam cu tati la un film fantastic, sau faceti clatite cu el, sau salata si briose cu mine. Stiu ca viata voastra nu va fi mereu roz, ca incet incet vom parasi taramul zanelor si al printeselor si ca uneori va va fi greu (cum am scris si aici, in aceasta Scrisoare pentru vremuri grele) dar acum, daca dam deoparte racelile inerente, micile accidente, dezordinea, milioanele de haine de spalat, jucarii de reorganizat, bucatele de plastina de recuperat, micile conflicte dintre voi si altele, totul este minunat. Viata cu voi este o provocare continua si acum, cand ii impletesc Ayanei codita pentru culcare, retrag cele spuse referitor la independenta voastra si vreau sa traiesc clipa... sa-i mangai fiecare suvita pe care o trec peste cealalta, sa-mi infasor carliontii ei superbi peste degetele mele (fara sa mai observ ca trebuie sa-mi fac si unghiile tot in noaptea asta), sa ma gandesc cu recunostinta de cate ori am avut ocazia sa va imbratisez, sa-mi sariti voi in brate, sa ne gadilam sau sa ne jucam, sa ne plimbam de manuta, sa citim si sa ne intrebam curioase oare ce mai urmeaza, sa ne imbracam frumos pentru vreo petrecere. Si tot cu recunostinta si incredere ma gandesc la toate momentele viitoare in care va voi ajuta sa va prindeti parul, in continuare pentru gradinita sau pentru scoala, pentru diferite evenimente fericite, apoi cum va voi observa discret cand va veti aranja voi singure pentru prima intalnire...si de-acolo deja e prea departe... Ma intorc aici, acum si cu emotie in glas ma indrept spre baie. "Hai Maya, esti gata? Piciorul e bine, da?" si ne imbracam in pijamale sau in ce alegeti voi sa dormiti in noaptea aceasta, ne imbratisam, ne declaram iubirea infinita si ne culcam. De fapt, voi va culcati, eu mai stau pana dupa miezul noptii sa fac mancare si sa-mi ascult gandurile...si apoi sa-mi fac si unghiile, caci in somn e singura perioada cand pot sta cu mainile relaxate, fara sa fac nimic, dandu-i lacului de unghii sansa sa se usuce asa cum trebuie. Dar, la fel ca tati, nu ma bag niciodata in pat fara sa trec intai pe la voi, sa va vad cum dormiti, sa va ascult respiratia si sa va savurez cu totul... Viata mea nu este departe, nici in trecut sau in viitor, este acum si aici, cu voi trei. Atat.